SUA condamnă Iranul pentru atacurile „nechibzuite” asupra Irakului. Conflictul a început să se răspândească în Orientul Mijlociu

SUA condamnă Iranul pentru atacurile „nechibzuite” asupra Irakului. Conflictul a început să se răspândească în Orientul Mijlociu

SUA au condamnat Iranul pentru atacurile cu rachete din apropierea orașului Irbil, din nordul Irakului, numindu-le „un set de lovituri imprudente și imprecise”. Gărzile Revoluţionare din Iran au declarat că au lovit „sediul general al spionajului” israelian din nordul Irakului cu rachete balistice.

Conflictul a început să se răspândească din ce în ce mai mult printre aliații Iranului din Liban, Siria, Irak și Yemen

Patru persoane au fost ucise și alte șase rănite în atacul de luni, potrivit consiliului de securitate din Kurdistan din Irak. Loviturile au avut loc pe fondul tensiunilor crescânde în regiune de la izbucnirea războiului Israel-Hamas din 7 octombrie.

„Vom continua să evaluăm situația, dar indiciile inițiale arată că acesta a fost un set de lovituri imprudente și imprecise”, a declarat Adrienne Watson, purtătorul de cuvânt al Consiliului de Securitate Națională de la Casa Albă, într-un comunicat.

„Statele Unite susțin suveranitatea, independența și integritatea teritorială a Irakului”, a spus ea, adăugând că nu au fost vizate personal sau facilități americane.

Anterior, Gărzile Revoluționare din Iran au declarat că „unul dintre principalele sedii de spionaj Mossad din regiunea Kurdistan a Irakului a fost distrus cu rachete balistice”. O declarație notează că este „un răspuns la recentele atrocități ale regimului sionist”.

Răzbunare pentru atentatul sinucigaș cu bombă

Iranul a mai efectuat atacuri în regiunea Kurdistan a Irakului, susținând că zona este folosită de grupuri separatiste iraniene și agenți ai Israelului.

Într-o declarație, premierul kurd irakian Masrour Barzani a condamnat atacul asupra Irbilului drept „crimă împotriva poporului kurd”.
Un om de afaceri important, Peshraw Dizayee, a fost printre cei patru civili uciși, a declarat Partidul Democrat din Kurdistan.

Gărzile Revoluționare au mai spus că au vizat pozițiile grupului Stat Islamic (IS) în Siria. S-au auzit explozii în Alep și în mediul rural, unde au căzut „cel puțin patru rachete care veneau din direcția Mării Mediterane”, a declarat observatorul de război al Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului.

Au spus că este o răzbunare pentru atentatul sinucigaș cu bombă din această lună, asupra mulțimilor, organizat de IS, care marca astfel aniversarea uciderii de către SUA a spionului iranian Qasem Soleimani.

Atacul din Kerman, în sudul Iranului, a ucis cel puțin 84 de persoane și a rănit mult mai multe.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`