Un tânăr galez în vârstă de 23 de ani, moștenitorul unei averi impresionante, în valoare de 230 de milioane de lire sterline (aproximativ 270 de milioane de euro), este acuzat că și-a ucis cel mai bun prieten, relatează The Telegraph.
William Bush, victima, tot în vârstă de de 23 de ani, a fost găsit înjunghiat într-o casă din Cardiff, pe 24 decembrie, în jurul orei 11:30. Era încă în viață, dar într-o stare extrem de gravă, iar medicii nu l-au putut salva.
Pe 27 decembrie, pe baza probatoriului adunat de polițiști, autoritățile l-au acuzat pe Dylan Thomas de uciderea lui William Bush.
Familia lui William Bush a transmis într-un comunicat că este „absolut devastată” de tragedia care a lovit-o și că cere respectarea intimității.
Cei doi tineri erau buni prieteni de o perioadă îndelungată de timp. Ei au mers la aceeași școală privată și chiar au locuit împreună într-o casă aflată în proprietatea bunicilor lui Dylan Thomas.
Dylan Thomas este nepotul lui Sir Gilbert Stanley Thomas, care, împreună cu fratele lui, Peter, a reușit să dea lovitura cu o mică afacere de panificație – Peter’s Pies – pe care au transformat-o într-unul dintre cele mai cunoscute branduri din Țara Galilor.
Peter’s Pies este un business care datează de la începutul anilor 1950 și a început ca o mică brutărie, care vindea cârnați în foetaj și plăcinte cu carne, și care apoi s-a extins la un lanț recunoscut pe tot teritoriul Țării Galilor.
Afacerea de familie a fost vândută în 1965, pentru 175.000 de lire sterline, dar familia Thomas a inventat o nouă afacere în domeniul culinar, pe care a vândut-o în 1988 pentru 75 de milioane de lire sterline.
Procesul în care Thomas este acuzat de crimă va începe pe 2 februarie.