Un preot care a condiționat o înmormântare de achitarea locului de veci trebuie să plătească acum daune de 5.000 de lei

Un preot care a condiționat o înmormântare de achitarea locului de veci trebuie să plătească acum daune de 5.000 de lei
Sursa foto: Shutterstock

O instanță din Cluj a dat o primă sentință într-un caz neobișnuit: un preot trebuie să plătească unei familii daune morale de 5.000 de lei după ce a condiționat înmormântarea unei rude de achitarea taxelor pentru locul de veci.

Preotul a condiționat slujba de înmormântare de plata locului de veci

Decizia judecătorilor a venit la peste trei ani de momentul petrecut în cimitirul din localitatea Tăuți, de lângă Cluj-Napoca, când preotul Florin Pârască a refuzat să înceapă slujba de înmormântare, condiționând-o de plata a cinci mii de lei pentru locul de veci și celelalte dări bisericești.

”A zis că dacă nu îi duc 5 mii …. nu am ce căuta cu mama în cimitir, în curtea bisericii. Că ne scoate afară, cu sicriu cu tot. M-a umilit în ultimul hal. Eu îmi amintesc chestiile astea și nu dorm nopțile”, spune reclamanta, citată de stirileprotv.

Deși rudele au fost nedumerite de cererea preotului și, după parlamentări, femeia decedată a fost în cele din urmă înmormântată.

Preotul a fost sancționat la acea vreme de reprezentanții Mitropoliei cu dojană arhierească.

Sfântul Sinod interzice condiționarea săvârșirii slujbei de înmormântare de plata unei taxe

”Practica respectivă cumva contravine unor hotărâri repetate ale Sfântului Sinod care interzic condiționarea săvârșirii slujbei de înmormântare de plata unei taxe. O taxă care chiar și pentru administrarea cimitirului putea fi luată în alte condiții și alți termeni”, a declarat pentru sursa citată Cornel Coprean, purtător de cuvânt Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului.

Familia decedatei nu a putut să treacă peste comportamentul preotului, deși acesta restituise banii primiți, și l-a acționat în instanță.

Instanța a hotărât că atitudinea preotului i-a cauzat fiicei defunctei suferințe care i-au amplificat durerea provocată de pierderea mamei și a stabilit ca acesta să îi plătească daune morale de 5.000 de lei.

Pe de altă parte, judecătorii au decis și ca rudele să îi dea parohului 2.500 de lei și să șteargă de pe conturile de pe rețelele sociale toate postările legate de înmormântare.

Ambele părți în proces au făcut apel

Preotul nu a vrut să ofere un punct de vedere.

Ambele părți în proces, și femeia, și preotul, au făcut apel la decizia Judecătoriei Cluj-Napoca.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Artefacte de 3.000 de ani au fost descoperite în Bistrița-Năsăud. Au fost găsite într-unul dintre cele mai importante situri arheologice din țară
23:51 - Primarul din Sfântu Gheorghe, supărat că elevii deja au distrus mobilierul nou pus în școli: „Vor trebui să plătească părinții”
23:16 - Sfârșit tragic pentru primul urs polar văzut în Islanda din 2016. Animalul a fost împușcat de poliție
23:14 - Marcel Boloș: Majorările de salarii au avut impact pe buget. Știu că pare destul de ciudat că au crescut încasările la buget, dar în același timp s-a mărit și deficitul / Care este explicația
22:54 - Mii de animale și-au pierdut viața în urma inundațiilor din Galați și Vaslui. Care este bilanțul
22:31 - Câți bani primim de la UE pentru pagubele generate de inundații. Ciucă: „România nu a fost reprezentată de către premierul Ciolacu la întâlnirea crucială”
22:28 - Un salvamar a fost amendat cu 1.000 de euro pentru că a salvat o femeie de la înec. Ce s-a întâmplat de fapt
21:58 - Oana Florea (PSD): Eu nu îl văd pe Klaus Iohannis în Parlament. Cum ar putea el să intre în lift cu 5 senatori odată sau să stea în bancă? S-ar potrivi la Comisia de turism, Comisia de sport, dacă ar veni la birou (VIDEO)
21:54 - Mihaela Popa (România Renaște), despre „amendamentul Iohannis”: „Sunt lucruri care atentează la democrație și asta e poate cel mai grav când faci o lege pentru un om” (VIDEO)
21:54 - Românii au intrat pe piața imobiliară dintr-o țară din Africa. Pot câștiga 3.000 de euro lunar din chirie