Mircea Tutovan, unul dintre cei mai mari jucători de volei din istoria României, s-a stins din viaţă la 71 de ani, potrivit unui anunț al Federaţiei Română de Volei, făcut pe Facebook.
Sursa citată a precizat că bărbatul a ajuns sâmbătă seara, 13 ianuarie, la spitalul din Zalău.
„O infecție puternică i-a afectat organismul, dar avea și probleme cardiace”, transmitre Federația Română de Volei.
Conform sursei, Mircea Tutovan este jucătorul care a revoluţionat voleiul din România prin puterea serviciului său.
În palmaresul său figurează Cupa Campionilor Europeni, dar şi 10 titluri de campion naţional cu Dinamo.
În 1977, a primit porecla de ”Tunarul Europei”. Atunci a luat locul trei la Europene cu naţionala României, turneu disputat în Finlanda. Tot atunci s-a format prima echipă ideală a Europei, Tutovan fiind ales să facă parte din ea, alături de doi jucători ruşi, doi polonezi şi un maghiar.
„După perioada petrecută la Dinamo, Tutovan a ajuns la Şimleu Silvaniei, formație cu care a cucerit Cupa Balcanică. Ulterior, a ajuns câteva sezoane şi la Elcond Zalău. Tutovan s-a retras la vârsta de 41 de ani. Pentru naționala României a jucat peste 300 de partide. A cucerit medaliile de bronz la Campionatele Europene din 1971 şi 1977. Mai mult, la Jocurile Olimpice din 1972, de la Munchen, cu Tutovan în teren, România a ocupat locul 5”, mai scrie Federația Română de Volei.
Bărbatul ar fi împlinit 72 de ani pe 13 martie.
„Suntem alături de familia îndoliată. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Îi mulțumim pentru tot ceea ce a făcut pentru voleiul românesc. Fără Mircea Tutovan suntem mai săraci, mult mai săraci”, a mai declarat sursa citată.
Totodată, fiul sportivului a scris pe Facebook: „ Ramas bun tată / Drum lin spre ceruri”.
„Drum lin spre cer titanule, (Tunarul Europei) o să îți păstrăm frumoasele amintiri cu tine, vei rămâne mulți ani în inimile sălăjenilor care te-au adoptat și ți-au apreciat talentul tău sportiv!
Condoleanțe familiei înduretate”, a transmis și Vasile Coca pe rețeaua de socializare.