Informare meteo: Precipitații, polei și intensificări ale vântului. Zonele vizate

Informare meteo: Precipitații, polei și intensificări ale vântului. Zonele vizate
Foto: Pixabay

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o informare de precipitații moderate cantitativ, depuneri de polei și intensificări ale vântului, valabilă până marți, 16 ianuarie, ora 18.00.

Nouă informare emisă de ANM

„Aria precipitațiilor va fi în extindere treptată începând din vest. Va ninge și se va depune strat de zăpadă, pe parcursul zilei de luni în zona Munților Apuseni și în jumătatea de nord a Carpaților Orientali, iar în noaptea de luni spre marți (15 /16 ianuarie) și în restul zonei montane, precum și în regiunile intracarpatice. Izolat în zona de munte se vor acumula cantități de apă de 10…15 l/mp.

În regiunile sudice și estice, în noaptea de luni spre marți, pe arii restrânse vor fi depuneri de polei”, au transmis meteorologii.

Vântul va sufla puternic mai ales la munte, în zonele înalte, unde se vor înregistra rafale de 60 – 80 km/h. Dar intensificări vor fi și în zonele joase de relief, mai ales marți, în sudul Olteniei și al Transilvaniei și în sud-vestul Munteniei (viteze de 45 – 60 km/h).

România a trecut greu primul episod de vreme severă din iarna aceasta

Amintim că mai multe județe din sudul Moldovei, Dobrogea și estul Munteniei au fost lovite, săptămâna trecută, de primul episod de vreme severă din această iarnă. Numeroase drumuri au fost închise, iar cursurile au fost suspendate în școlile din câteva județe.

Situația a fost deosebit de dificilă mai ales în Iași, unde prefectul i-a criticat direct pe primar și președintele de Consiliu Județean: „Orașul a fost efectiv blocat din cauza intervenției întârziate din partea reprezentanților muncipalității, dar și din cauza condiților meteo”.

Probleme au fost și în județul Vaslui. Aici criticat a fost mai ales subprefectul Mircea Gologan, care fix într-o astfel de perioadă s-a aflat în vacanță în Brazilia, unde a fost filmat în timp ce dansa îmbrăcat în costum de joker.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`