Președintele CNCD, Csaba Asztalos, spune că aspectul fizic și îmbrăcămintea elevilor sunt primele motive de hărțuire în școlile din România

Președintele CNCD, Csaba Asztalos, spune că aspectul fizic și îmbrăcămintea elevilor sunt primele motive de hărțuire în școlile din România
Sursa foto: Freepik

CNCD a primit anul trecut 945 de petiții și, cu privire la educație, 91 de plângeri care vizează posibile fapte de discriminare din sistemul de educație, diferite tipuri de discriminare, nu neapărat formele de hărțuire.

Discriminare din cauza brandului și aspectului fizic

„Discriminarea, din păcate, este prezentă în școli sub forma hărțuirii”, iar primele două elemente indicate de către părinți și profesori ca motive de hărțuire sunt aspectul fizic și modul în care se îmbracă elevii, a declarat președintele Consiliului Național al Discriminării.

„Primul motiv este aspectul fizic și al doilea motiv cel mai des întâlnit este cum se îmbracă elevul, adică ce posibilități are, cât de branduit se îmbracă sau nu. Și aceste motive stau la baza faptelor de hărțuire în majoritatea cazurilor”, a afirmat Csaba Asztalos la Digi24.ro.

Președintele CNCD a explicat că datele fac parte dintr-o cercetare a instituției, aplicată la nivel național acum 2-3 ani. „Aceste lucruri au fost indicate de părinți, la nivel național, respectiv de profesori.

Cred că este extrem de important să învețe regulile după care se desfășoară actul educațional atât elevii, cât și profesorii, cât și părinții și pentru asta este nevoie de pregătire la începutul fiecărui an școlar, pentru că până la urmă respectul demnității umane este despre cei 7 ani de acasă. Nu este un lucru foarte complex”, a adăugat Asztalos, citat de G4Media.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
21:51 - Rezultate parțiale alegeri prezidențiale, după numărarea a sub 9% din voturi: Marcel Ciolacu și surpriza scrutinului, independentul Călin Georgescu, ocupă primele două locuri
21:40 - Mircea Geoană: „Sunt momente extrem de complicate, mă rog la Dumnezeu ca să ne țină în siguranță”
21:31 - Nicolae Ciucă (PNL), declarații după ce, potrivit exit-poll-urilor, a ratat finala prezidențială: „După ce aflăm rezultate finale vom lua decizii” (VIDEO)
21:25 - George Simion crede că rezultatele exit-pollurilor sunt o manipulare: „Vom câștiga la numărătoarea corectă a voturilor”
21:15 - Lasconi (USR): Votul de azi e o moțiune de cenzură la adresa PSD-PNL. Săptămâna viitoare voi vorbi cu partidele de dreapta pentru a pregăti de o majoritate parlamentară. Dragi români, vă rog nu mă lăsați singură! (VIDEO)
21:11 - Marcel Ciolacu, declarații despre Călin Georgescu: „Partenerii de coaliţie n-au înţeles că la acest lucru duce o astfel de campanie”
20:59 - Rezultate exit-poll alegeri prezidențiale 2024: Marcel Ciolacu și Elena Lasconi intră în turul 2. Ce procente au obținut candidații
20:49 - Date exit-poll de la ora 20.00: Bătălie extrem de strânsă pentru finala prezidențială. Surpriza colosală vine de la un independent
20:39 - Băsescu, ironii și hohote de râs în online, înaintea afișării rezultatelor exit-poll la prezidențiale: „Ghinion!!!!”
20:37 - Condițiile în care românii ar putea vota și după ora 21.00 la alegerile prezidențiale