O elevă de clasa a XI-a din Constanţa face parte din procentul de 1% al elevilor din lume care au reușit să obțină punctajul maxim la proba de matematică a testului Scholastic Assessment Test (SAT), informează Mediafax.
Roxana Vătămanu, elevă a Liceului Teoretic Internaţional de Informatică din Constanța, a obținut punctajul maxim la proba de matematică, cea mai dificilă din cadrul testelor SAT, echivalentul Bacalaureatului românesc. Tânăra, care susține că subiectele testului nu se aseamănă cu cele din programa românească, s-a pregătit pentru acest examen timp de o lună şi jumătate.
„Timpul este scurt, de aproximativ un minut pe exerciţiu, şi astfel de foarte mare importanţă este ideea de rezolvare, mai mult decât abilităţile de calcul, pentru care se poate folosi un calculator”, a declarat Roxana care vrea să se specializeze în domeniul Inginerie Chimică.
„Roxana, elevă de 10 şi în sistemul de învăţământ românesc, a venit special de la Brăila, unde a studiat primii opt ani de şcoală, pentru a-şi continua studiile la Liceul Internaţional de Informatică, unde are posibilitatea de a se pregăti şi de a-şi construi portofoliul ideal, pentru a putea fi admisă la colegii şi universităţi din străinătate”, a declarat consilierul de imagine al liceului, Ioana Stochiţă.
În prezent, Roxana a început pregătirile pentru Olimpiada judeţeană de chimie, pentru proiectarea staţiei spaţiale pentru Concursul NASA, precum şi pentru Concursul Internaţional InfoMatrix.