Răsturnare de situație în Polonia. Președintele îi grațiază, din nou, pe cei doi politicieni condamnați la închisoare. Proteste masive în Varșovia (VIDEO)

Răsturnare de situație în Polonia. Președintele îi grațiază, din nou, pe cei doi politicieni condamnați la închisoare. Proteste masive în Varșovia (VIDEO)
captura video Twitter

Confruntarea între putere și opoziție din Polonia capătă accente din ce în ce mai acute, ambele tabere acuzându-se reciproc de încălcarea legilor statului de drept.

Câștigător al alegerilor desfășurate în luna octombrie a anului trecut, premierul Donald Tusk și coaliția de partide care l-a impus la putere, încearcă să elimine din poziții-cheie ale statului reprezentații fostului partid de guvernământ, care a condus Polonia timp de opt ani.

După ce săptămâna trecută lupta între cele două forțe politice se concentrase în jurul deciziei noului guvern de a schimba conducerile televiziunii publice, a radioului şi agenţiei naţionale de presă, în această săptămână el s-a concentrat în jurul controversei legalității amnistiei pe care președintele Andrej Duda, de orientare conservatoare a acordat-o unor politicieni, membri ai partidului său, aleși deputați, condamnați pentru abuz în serviciu și fals.

Controverse politice și juridice, două decizii ale instanțelor care se bat cap în cap

Cei doi politicieni au fost amnistiaţi de preşedintele Duda în 2015 în urma unei condamnări cu privire la fapte săvârşite în anul 2007.

Mariusz Kaminski era atunci şeful biroului central anti-corupţie, iar Maciej Wąsik, adjunctul său, cei doi fiind acuzați că i-a înscenat unui politician un caz de corupţie.

După învestirea guvernului condus de Donald  Tusk, Curtea Supremă a invalidat decizia de amnistiere a celor doi politicieni, invocând că ea a fost semnată de preşedinte înaintea pronunţării sentinţei definitive, care a venit în decembrie 2023.

Ca lucrurile să fie și mai complicate, între timp, Curtea Constituţională, în care majoritatea judecătorilor au fost numiţi pe vremea fostului guvern, a stabilit că decizia de amnistiere din 2015 este valabilă.

În urma unui ordin judecătoresc, marți sera, Poliţia a intrat marţi seară în palatul prezidenţial și i-a arestat pe cei doi politicieni care se refugiaseră în reşedinţa preşedintelui. După ce au fost încarcerați, ei au intrat în greva foamei.

Președintele Duda i-a grațiat, din nou, pe cei doi policieni, membri ai partidului din care provine

Joi, preşedintele  Andrzej Duda a anunţat că îi va grația din nou pe doi deputaţi membri ai partidului din care provine, formaţiunea Lege şi Justiţie (PiS).

„Am decis (…) să lansez procedura de graţiere” a declarat Andrzej Duda după o întâlnire cu soţiile celor doi deputaţi, pe care i-a descris drept „primii deţinuţi politici după 1989″. Şeful statului a mai spus că va cere procurorului general eliberarea lor imediată.

Proteste de amploare în fața Parlamentului polonez

Mii de simpatizanţi ai opoziţiei conservatoare poloneze au demonstrat joi seară în faţa sediului parlamentului de la Varşovia împotriva noului guvern condus de Donald Tusk, desfășurat sub lozinca: „Protestul polonezilor liberi”.

„Aceasta este Polonia, nu ţara lui Tusk”, se putea citi pe una dintre pancartele purtate de manifestanţi, predominant vârstnici.

La protest a fost prezent şi liderul partidului conservator Lege şi Justiţie (PiS), Jaroslaw Kaczynski, formaţiunea care a pierdut puterea după alegerilor din octombrie în urma cărora liberalul pro-european Donald Tusk a format o coaliţie în care se regăsesc în total 16 partide, împărţite în trei alianţe cu orientări diferite, atât liberal-progresiste, cât şi conservatoare şi de stânga, dar care au împreună o orientare pro-UE şi încearcă să anuleze reformele judiciare prin care fostul guvern conservator a fost permanent în conflict cu Bruxellesul.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
16:43 - Prima reacție a lui Clotilde Armand după pierderea procesului cu ANI: „Justiția lui Ciolacu funcționează” / „Voi ataca decizia la instanțele europene”
16:42 - Macron și Tusk vor discuta despre o forță de menținere păcii în Ucraina, cu 40.000 de trupe străine
16:36 - Diana Stoica, despre discuțiile dintre partidele pro-europene: “Suntem în etapa în care stabilim ce vrem să facem împreună, să punem niște baze solide, un calendar cu niște măsuri concrete pe care să le luăm” (VIDEO)
16:29 - Ghețarii din Italia au continuat să se retragă în 2024. Întregul arc alpin se topește
16:23 - Silviu Coșa (PNL): Ceea ce contează este programul de guvernare, astfel încât să reușim să redăm încredere românilor în partidele politice și în politicieni. La fel de mult contează să fie o echipă de guvernare puternică (VIDEO)
16:22 - Claudiu Manta (PSD): „Nu a fost o discuție și nu cred că este foarte important numele celui sau celei care va fi prim-ministru sau ministru” (VIDEO)
16:08 - Iulian Fota: Noi încă suntem într-o criză majoră de securitate națională, dar partidele noastre nu pun acest lucru în centrul preocupărilor lor. Platforma asta proeuropeană nu gândește ca un european (VIDEO)
16:08 - Cântăreața Dana Coteanu va rămâne în arest preventiv pentru trafic de droguri. Sentința nu este definitivă
16:02 - Vlad Gheorghe, despre „10 august”: Dosarul „mineriadei” generației noastre se îndreaptă mult mai repede către prescripție decât dosarul original al Mineriadei. O să ajungă pe masa CEDO (VIDEO)
16:00 - Noile tendințe în designul mânerelor de mobilă