Cătălin Tolontan: Antenele mizează pe un mare succes de public la miting. Nu cred. Oamenii s-au săturat de dramele altora

Cătălin Tolontan: Antenele mizează pe un mare succes de public la miting. Nu cred. Oamenii s-au săturat de dramele altora

Jurnalistul Cătălin Tolontan comentează, într-un text publicat vineri pe blogul său, subiectul mitingului organizat de jurnaliștii Antenelor în Piața Constituției, ca urmare a somației de a părăsi sediul primită la începutul acestei săptămâni de la ANAF.

Tolontan se declară sceptic cu privire succesul mitingului din centrul Capitalei, precizând că românii sunt chemați sistematic în stradă pentru a suține diverse cauze, însă la final constată că viața lor nu s-a schimbat în niciun fel.

”Antenele mizează pe un mare succes de public la mitingul de azi. Nu cred. Oamenii s-au săturat de dramele altora. (…) Nu e vorba doar despre Antene, ci despre adeziunea la aproape orice, despre deficitul de încredere reciprocă. Ritmic, românii sînt chemați să salveze o cauză sau un rînd de alegeri. Li se spune că e decisiv. A fost decisiv și data trecută, dar, de data asta, chiar e hotărîtor! Din iminentul acesta, jucat ca o partidă de fotbal terminată la loteria penaltyurilor, viața lor nu se schimbă aproape deloc. Te saturi să trăiești la nesfîrșit într-o tensiune a decisivului fără consecințe”, scrie Tolontan.

Jurnalistul este de părere că fie și în condițiile în care mitingul organizat de Antene se va dovedi un succes, în cele din urmă efectul va fi unul de bumerang.

”Pentru că, în acest moment, pentru Antene mai mult înseamnă mai puțin. Inclusiv sprijinul afișat de președintele Iohannis a însemnat prea mult. Cînd ești și om de afaceri și politician și patron de media, statutul tău semnifică un dezechilibru într-o societate democratică. Este exact ce se resimte în aceste zile și ceea ce Antenele nu realizează. Omenește e de înțeles – e greu s-o conștientizeze, cei de acolo fiind prinși într-un război emoțional pe care-l tratează drept unul de supraviețuire. Televiziunile au ajuns să fie conduse de retorica vedetelor postului. Ele arată ca o țară aflată la dispoziția mulahilor. Există în Antene, desigur, și oameni în afara acestei direcții etern revanșarde și revoluționare. Dar ei nu au putere”, mai notează jurnalistul.

”Poate că eu greșesc. Dar am sentimentul că atitudinea aceasta, ”Scufundă-le barca în port!”, ”Smardoiește-l pe marinar!”, ”Umflă-i mufa celuilalt”, nu mai strînge participarea oamenilor”, mai precizează Tolontan.

Totodată, acesta afirmă că în acest context, Antenele au senzația că pot rescrie regulile sociale după cum le înțeleg ele și că provoacă un puternic efect de mobilizare în interiorul justiției.

”Fondîndu-și atitudinea pe multe argumente corecte, cum ar fi acela că statul tolerează insolvența homerică a altor televiziuni și trusturi de presă, dar și pe o premiză total greșită, că deciziile judecătorești sînt opționale dacă ție ți se pare că ai dreptate, Antenele sînt acum în faza în care-și fac rău, nu bine. Atît de puternice se cred Antenele, încît au sentimentul că pot rescrie regulile sociale după cum le înțeleg ele”, susține Tolontan.

”Prin reacția lor disproporționată, prin propria eroizare și prin insultarea oricărei opinii contrare, nu că tabăra cealaltă n-ar proceda fix la fel!, televiziunile familiei Voiculescu nu realizează ce efect de mobilizare stîrnesc în interiorul justiției, de pildă. Cînd o decizie judecătorească devine prilej de victimizare la scară națională, justiția are un reflex contrar: ”Ba e o simplă chestiune de justiție!”. Dacă scoți oamenii în stradă, justiția va insista că verdictele se dau în sala de tribunal. Nu e vorba că judecătorii se vor răzbuna, că nu asta e gîndirea normală și societatea are pîrghii să reacționeze, ci că justiția are tendința sistemică de a-și afirma puterea în fața a ceea ce ea resimte drept amenințare la adresa unei vieți reglate prin norme”, se mai arată în textul citat.

Tolontan își încheie textul precizând din nou că la mitingul din Piața Constituției vor veni mai puțini oameni decât se așteaptă Antenele.

”Cîți oameni vor fi azi, la ora 15, în Piața Constituției e o chestiune care va intra, din nou, în menghina polarizării societății. Tentat și eu să fac pe deșteptul, spun că vor fi mai puțini decît se așteaptă Antenele. Dar, oricum, unii vor spune că sînt mulți, alții, că sînt puțini. Unii, că acolo sînt conștiințele civice, alții, că sînt cei spălați pe creier. Și într-o parte și alta sînt cetățeni români. Poate că au început să se sature. Îi trag una dușmanului și, de fapt, observă că s-a spart oglinda în care se oglindește suferința pe care o numim ură”, a conchis Cătălin Tolontan.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră