Apa îmbuteliată, un adevărat pericol! Ce au descoperit cercetătorii

Apa îmbuteliată, un adevărat pericol! Ce au descoperit cercetătorii
Sursa foto: Freepik.com

Apa potabilă consumată din PET, un adevărat pericol. Universitatea Columbia a publicat un studiu îngrijorător pentru majoritatea oamenilor de pe planetă.

Cercetătorii au descoperit că un litru de apă îmbuteliată conține un sfert de milion de bucăți invizibile de nanoplastic, după analizarea a cinci mostre din trei mărci comune de apă.

Sute de mii de particule de nanoplastic, în doar un litru de apă îmbuteliată

Bucățile microscopice de plastic provin din sticle și chiar din filtrele menite să purifice apa. Până acum nu s-a descoperit ce impact au acestea asupra sănătății noastre.

„Cercetarea noastră a constatat că există, în medie, un sfert de milion de particule, incluzând atât microplastice, cât și nanoplastice, pe litru de apă îmbuteliată”, a declarat Naixin Qian, chimist fizic și autor principal al studiului la Universitatea Columbia.

Existența bucăților microscopice de plastic a fost dezvăluită în urmă cu ani buni, dar nu se știa și numărul acestora. Cinci cercetători  ai Universității Columbia au detectat între 110.000 și 400.000 de particule de nanoplastic într-un litru de apă îmbuteliată, scrie antena3.ro.

Particulele descoperite în apa din PET au o dimensiune mai mică decât cea a unui fir de păr.

Alți experți, care au lăudat studiul, și-au dat acordul cu privire la faptul că există o oarecare neliniște în privința pericolelor pe care le prezintă bucățile microscopice de plastic din apa îmbuteliată, însă susțin că este prea devreme pentru a oferi siguranță.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`