Doar unul dintre sediile pe care trebuie să le elibereze Antena Group este vital transmisiunilor: Celelalte două sunt ocupate cu biroru administrative și alte firme ale lui Dan Voiculescu (VIDEO)

Doar unul dintre sediile pe care trebuie să le elibereze Antena Group este vital transmisiunilor: Celelalte două sunt ocupate cu biroru administrative și alte firme ale lui Dan Voiculescu (VIDEO)
Foto: antena 3

În ciuda tuturor plângerilor, la sediile Grivco toate activităţile decurg în mod normal. Oamenii vin la muncă şi nimeni nu îi oprește să-şi desfăşoare activitatea, deşi ar fi apărut plângeri că inspectorii ANAF ar fi împiedicat jurnaliştii să-și exercite activitatea.

Conform notificării ANAF, Antena Group trebuie să elibereze trei sedii până vineri seară. Dintre acestea, doar sediul din Șoseaua București-Ploiesti este vital televiziunilor. În celelalte clădiri sunt birouri administrative ale Antena Group și ale altor firme deținute de familia Voiculescu.

Doar unul dintre sediile pe care trebuie să le elibereze Antena Group este vital transmisiunilor

#DIRECT_ONE_cqhiu8#

De asemenea, mai trebuie menționat faptul că inspectorii fiscali nu au dispus niciun fel de măsuri în cazul jurnaliștilor Antenelor. Notificările îi vizează doar pe cei trei administratori: Sorin Alexandrescu (Antena 1), respectiv Mihai Gâdea și Sabina Petre (Antena 3).

Administratorul Antena 1 Sorin Alexandrescu este acuzat de DNA de şantaj, alături de Dan Voiculescu și Camelia Voiculescu, în dosarul RCS&RDS.

Mai mult, instituţia ar fi depus la tribunal o cerere prin care întreaga executare silită, dacă cererea va fi acceptată, ar fi amânată cu 30 de zile.

Cu toate acestea, jurnaliștii Antena 3 pregătesc „o întâlnire cu telespectatorii„, vineri, în Piața Constituției din Bucureşti. La adunarea publică intitulată „Libertatea presei în pericol” ar urma să ia partea câteva mii de persoane. Avizul pentru „întâlnire” a fost dat cu foarte multă lejeritate de către Primărie, în condiţiile în care există riscul producerii unor evenimente neplăcute

O contra-manifestație se pregătește deja pe pe Internet. Un eveniment cu numele Protest: Antena 3 nu e deasupra legii – Liberă exprimare, nu liber la hoție! a fost creat astăzi pe Facebook. De evenimentul care urmează să aibă loc vineri de la ora 19.00 s-au arătat interesate câteva sute de persoane.

Amintim că la ultima „plimbare” a Antenei 3, cea în care jurnaliștii Intact au protestat împotriva condamnării lui Dan Voiculescu în dosarul ICA,  o jurnalistă B1 TV a fost agresată de susținătorii acestora.

Alexandru Gheorghiu, bărbatul care a agresat-o fizic pe jurnalista B1 TV Mădălina Dicu, la protestul Antenei 3 din vara anului 2014, s-a ales cu amendă penală de 4.400 de lei plus despăgubiri civile în cuantum de 1000 de lei.

O jurnalistă B1 TV, agresată la „plimbarea” Antenei 3 din 2014, când aceștia protestau împotriva condamnării lui Dan Voiculescu

#DIRECT_ONE_2xb99v#

Urmăriți B1TV.ro și pe
`