Modificări privind revizia tehnică periodică la autovehiculele înmatriculate în România. O categorie nu va mai avea nevoie de ITP

Modificări privind revizia tehnică periodică la autovehiculele înmatriculate în România. O categorie nu va mai avea nevoie de ITP
Sursa foto: Captura video Youtube/ Alba Carolina TV

Ministerul Transporturilor a lansat în dezbatere publică un proiect de de Ordonanță a Guvernului ce vizează unele modificări privind modul și intervalul de timp la care trebuie făcută inspecția tehnică periodică pentru anumite categorii de vehicule.

Potrivit proiectului ministerului Transporturilor, vehiculele considerate lente, cu viteza până la 25 km/h vor fi exceptate de la efectuarea ITP, iar mașinile care intră în sistemul rent-a-car vor trebuie să facă revizia tehnică periodică o dată la șase luni.

Vehiculele ”lente” nu mai au nevoie de ITP, cele din sistemul rent-a-car, o dată la șase luni

I. Modificările prevăzute în proiectul de act normativ vizează:

– clarificarea faptului că vehiculele lente sunt exceptate de la inspecția tehnică periodică; a fost avut în vedere faptul că viteza maximă constructivă a acestor vehicule este de până la 25 km/h, existând precedentul exceptării de la inspecția tehnică periodică a maşinilor şi utilajelor autopropulsate pentru lucrări cu o viteză maximă constructivă care nu depăşeşte 25 km/h; având în vedere viteza redusă de circulație și numărul foarte redus al acestor autovehicule, se apreciază că această exceptare nu va avea efecte negative semnificative asupra siguranței rutiere;

– clarificarea faptului că o periodicitate la inspecția tehnică periodică de 6 luni se aplică tuturor autovehiculelor care desfășoară activitatea de RENT CAR, deci atât autovehiculelor utilizate pentru transportul în regim de închiriere, cât și autovehiculelor utilizate pentru serviciul de închiriere; prin această modificare se asigură faptul că și autovehiculele închiriate fără conducător auto vor fi inspectate la un interval adecvat, ceea ce va avea efecte pozitive asupra siguranței rutiere.

Modificări în componența comisiei de examinare și a eliberării ecusoanelor

De asemenea modificarea legii vizează și componența comisiei de examinare, după cum urmează

II. – clarificarea dispozițiilor art. 67 în ceea ce privește componenta comisiei de examinare, in sensul ca este necesara precizarea ca acesta se refera la comisia de examinare teoretică, in cazul examinării practice caracteristicile constructive nepermițând decât prezenta unei singure persoane in cabina vehiculului, fiind astfel respectate si dispozițiile privind circulația acestor vehicule pe drumurile publice.

– pentru a asigura o bună aplicare a legislației, în acest sens au fost modificate si completate dispozițiile art. 67

III. – eliberarea ecusoanelor de către operatorul platformei digitale

-corelarea prevederilor privind deținerea și afișarea ecusoanelor

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:09 - Autoutilitară cuprinsă de flăcări în municipiul Suceava. De la ce ar fi pornit incendiul
23:06 - Incident la un liceu din Arad. O profesoară a rămas inconștientă minute bune, după ce o bucată de tencuială i-a căzut în cap
22:44 - Oana Florea: PNL, un partener cu care s-a putut negocia punctual orice măsură și a existat comunicare până când Iohannis a început să își bage coada în coaliție. Viitorul lui job e mai important decât stabilitatea țării (VIDEO)
22:18 - Volodimir Zelenski s-a întâlnit cu soldații care luptă în regiunea Kursk a Rusiei. Președintele Ucrainei, în vizită în Sumî, regiune din zona de graniță (FOTO, VIDEO)
22:15 - Scandal monstru la Spitalul Colentina, din Capitală. Ce ar fi pățit un pacient internat acolo
21:58 - Cristina Prună (USR): Cred că asta îl vulnerabilizează pe Mircea Geoană! Trebuie să fie mai clar și să lămurească lucrurile acestea (VIDEO)
21:48 - Sancțiunea primită de un șofer prins pe DN 1 cu o viteză de 213 km/h. IPJ Sibiu: Viteza se premiază!
21:34 - Daniel Fenechiu (PNL): Este cât se poate de evident că Mircea Geoană e foarte neglijent cu anturajul. În momentul în care tu te afișezi cu anumite persoane, dai un semnal (VIDEO)
21:21 - Alina Gorghiu: Tăcerea nu este o soluție în cazurile de violență și hărțuire sexuală. Ministerul Justiției a elaborat un ghid care îndrumă victimele către autoritățile competente
21:19 - În câte ore parcurge un autobuz în București, un traseu cu 43 de stații. Timpul petrecut în autobuz, suficient încât să străbați drumul București-Sibiu