Simona Halep nu a reușit să-și apere trofeul de la Dubai pe care l-a câștigat anul trecut, ea fiind învinsă în turul doi de Ana Ivanovic.
Va ajunge pe locul 4 WTA, existând riscul să ajungă chiar pe 5 în cazul în care Muguruza ajunge în semifinale.
Sportiva noastră se declară dezamăgită, dar este mulțumită că este sănătoasă.
” Am servit bine, am returnat bine. Sunt dezamăgită că am pierdut, dar mă simt bine. Fizic sunt ok, nu am dureri, cel mai important lucru este că sunt sănătoasă”, a declarat Simona Halep, potrivit DigiSport.
Din cauza ploii, meciul cu Ivanovic a început mai târziu, asemenea celui dintre Carla Suarez-Navarro și Caroline Garcia.
„Condiţiile sunt aceleaşi pentru toată lumea. Nu pot să spun că ăsta e motivul pentru care am pierdut. E normal, acestea sunt condiţiile, trebuie să le accept”, a spus Simona.
În urma înfrângerii suferite în fața Anei Ivanovic, românca a fost aspru criticată de specialiști.
După doi ani în care a avut un parcurs excelent, Halep trece printr-o perioadă mai puțin plăcută din cariera sa.
Chris Bradnam, fost tenismen britanic, în prezent analist al postului BT Sports a criticat-o pe sportiva din Constanța, spunând că nu arată bucurie când joacă, dar și că nu are starea mentală necesară pentru a-și reveni.
„Când eşti într-o stare de spirit nepotrivită, n-ai cum să câştigi. N-am văzut pic de bucurie pe chipul său în acest meci. Important este ca tu să fii mulţumit cu tine însuţi pentru a putea performa. Dacă nu reuşeşte să se bucure de ceea ce face, e dificil să câştige. Presiunea şi-a spus şi de această dată cuvântul asupra ei. Lucrurile nu au fost deloc conform planurilor pentru Simona Halep”, a declarat Bradnam, scrie sursa citată.
Săptămâna viitoare, Halep va apărea pe tabloul turneului de la Doha. Turneul se va desfășura în perioada 22-28 februarie și va avea loc în Qatar.