Cu ocazia stabilirii țintarului pentru meciurile din play-off și play-out, președintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Gino Iorgulescu a prezentat noile trofee care vor fi date echipelor ce cor câștiga Cupa Ligii și campionatul.
Echipa care va câștiga Cupa Ligii va fi premiată cu prima cupă, cea din stânga, iar campioana României va primi trofeul din dreapta, potrivit DigiSport.
Foto: digisport.ro
Trofeul de anul trecut oferit Stelei, cea care a ieșit învingătoare la finalul sezonului a arătat cu totul și cu totul altfel.
Cu două etape înainte de finalul sezonului regulat, se cunosc deja echipele care se bat la câștigarea titlului. Astra, Dinamo, Viitorul, Steaua și Pandurii Târgu Jiu s-au calificat deja în plya-off, în timp ce Asa Târgu Mureș sau CSMS Iași va ocupa ultimul loc din jumătatea superioară a clasamentului.
În ceea ce privește Cupa Ligii, cele două semifinale se vor juca în sistem tur-retur și vor avea loc pe 8 martie și 5 aprilie.
Chiajna va juca în compania lui Dinamo, în timp ce Steaua va primi vizita Astrei.