Alertă hidrologică! Depăşiri ale cotelor de apărare la zece staţii hidrometrice

Alertă hidrologică! Depăşiri ale cotelor de apărare la zece staţii hidrometrice
Sursa Foto: Facebook/ Apele Române Someș-Tisa

Administraţia Naţională „Apele Române” a anunțat vineri, 5 ianuarie, că la zece staţii hidrometrice cotele de apărare la inundaţii sunt depăşite, în vreme ce debitele Dunării la intrarea în ţară se află pe un trend descendent faţă de ziua precedentă.

Cotele de apărare sunt depăşite la zece staţii hidrometrice

„În acest moment, la zece stații hidrometrice sunt depășite cotele de apărare. Astfel, pe râul Tur la stația hidrometrică Micula sunt depășite cotele de inundație, iar la stația Călinești-Oaș, cotele de atenție.

Cote de atenție mai sunt depășite pe: brațul Sulina, la stațiile hidrometrice Gorgova, Crișan și Sulina Port; Letea la stația hidrometrică Canal Magearu”, a transmis ANAR pe pagina de Facebook.

Totodată, există depăşiri ale cotelor de atenţie pe râul Bistra (la staţiile hidrometrice Rusca şi Obreja) şi râul Crişul Alb (la staţia hidrometrică Vaţa de Jos).

În prezent, acumularea Călineşti-Oaş atenuează viitura formată pe râul Tur care rămâne sub Cod galben până mâine, 6 ianuarie, la ora 9:00.

Hidrologii au mai precizat faptul că debitele Dunării la intrarea în ţară sunt în scădere (8.800 ms/s) faţă de joi (8.900 mc/s), situându-se însă peste media multianuală a lunii ianuarie (4.950 mc/s).

Potrivit prognozei INHGA, tendinţa de scădere se va menţine, iar în data de 11 ianuarie debitele Dunării, la Baziaş, vor fi în jurul valorii de 8.400 mc/s.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`