Accident în curtea Spitalului Victor Babeş din Timișoara / Cum a ajuns o femeie cu mașina într-un pom

Accident în curtea Spitalului Victor Babeş din Timișoara / Cum a ajuns o femeie cu mașina într-un pom
Foto simbol: Facebook / SMURD

O femeie a fost rănită în urma unui accident din curtea Spitalului Victor Babeș din Timișoara. Ea a ajuns cu mașina într-un pom, după ce a confundat frâna cu accelerația. Femeia venise la spital să își facă vaccinul antirabic, dar autoturismul pe care-l conducea s-a înfipt într-un pom.

Cum s-a produs accidentul din curtea Spitalului Victor Babeș din Timișoara

După ce s-a vaccinat, femeia s-a urcat în mașina parcată în locurile special amenajate din curtea spitalului. În același autoturism mai erau alte două pasagere.

Când s-a urcat la volan, șoferița a confundat frâna cu accelerația și a pierdut controlul mașinii.

Inițial, femeia a lovit un autoturism parcat în grădina spitalului, însă ulterior a trecut de gard și a pătruns într-un loc de joacă amenajat în curtea unității medicale, iar apoi s-a oprit într-un pom, scrie Observator.

În urma accidentului, doar șoferița s-a accidentat. Ea a fost transportată în spital pentru a primi îngrijiri medicale de specialitate.

Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă și continuă cercetările în vederea stabilirii cauzelor producerii incidentului.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)