Olanda solicită statelor membre UE să nu închidă frontierele pentru imigranți

Olanda solicită statelor membre UE să nu închidă frontierele pentru imigranți
foto: politico.eu

Olanda, prin vocea ministrului de Externe Bert Koenders, a solicitat statelor membre ale Uniunii Europene să nu își închidă granițele pentru imigranți, pe motiv că „sunt mai eficiente controalele la frontiere”, informează ap.org.

Declarația lui Koenders a fost făcută cu ocazia unei vizite oficiale în capitala macedoneană Skopje. Acesta a menționat că Olanda, care se află la președenția UE pentru o perioadă de șase luni, va purta în continuare discuții cu Austria, Macedonia și Grecia cu scopul de a găsi o soluție mai eficientă cu privire la criza imigrației dar și pentru a evita luarea unilaterală de măsuri. Acesta s-a referit, în special, la intenția statelor cu pricipa de a își închide granițele pentru imigranți, în încercarea de a diminua numărul acestora.

Din punctul de vedere al oficialului Koenders, există șansa de a evita „un efect de domino şi o situaţie incontrolabilă” în care Uniunea Europeană poate ajunge din cauza creșterii valului de imigranți pe continentul european.

De altfel, acesta din urmă a menționat și că statele membre ar trebui să acorde o atenție sporită grupurilor de imigranți cu un grad mai mare de vulnerabilitate, imigranți precum femeile și copiii.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
18:27 - Ciprian Ciucu, despre planurile PNL-ului după alegeri: Să facem o alianță cu forțe de dreapta. Ne-am dori refacerea guvernării așa cum a fost în 2020, dar mult mai matură (VIDEO)
18:15 - Ciucu: Există posibilitatea ca PSD să facă alianță cu AUR / Mă aștept ca PSD să tragă pentru Simion, să-l ducă în turul 2. Avem informații că sunt anumite județe care au primit această sarcină (VIDEO)
18:11 - De ce votul util înseamnă Nicolae Ciucă și nu Lasconi sau Geoană
17:53 - Newsweek: Amendă de până la 2.500 de lei pentru românii care stau la casă atunci când ninge. Ce să facă?
17:52 - Ciprian Ciucu: Nu vreau să mă gândesc cum ar putea să arate România cu Simion președinte. Oamenii să iasă la vot! Nicolae Ciucă este singurul care poate să ajungă în turul 2 (VIDEO)
17:40 - Ciucu: Eu n-am fost de acord cu alianța cu PSD, dar până la urmă am avut performanță la guvernare / Ciucă e potrivit să fie președinte. Cine să conducă CSAT? Lasconi? Să fim serioși… Simion? Doamne ferește! (VIDEO)
17:19 - Un român, capul unei rețele care transporta migranţi / Autorităţile au identificat peste 140 de migranţi proveniţi din statele non-UE / Ancheta, în colaborare cu autoritățile bulgare
17:02 - Doi frați din Mureș, cercetați după ce l-au bătut pe colegul de clasă al unuia dintre ei. Motivul bizar care a stat la baza conflictului
16:54 - Lidia Buble a fost înșelată de iubitul ei! Artista a povestit abia acum totul! Cine era, de fapt, amanta bărbatului: „Am avut un mare șoc”
16:53 - Ursula von der Layen, despre aderarea României și Bulgariei la Schengen: Salut rezultatul pozitiv al discuțiilor de la Budapesta / Roberta Metsola: Un Schengen mai puternic înseamnă o Europă mai puternică (VIDEO, FOTO)