"Special B1" difuzează “Bătrân, caut de lucru”, un documentar deosebit de actual pentru România

"Special B1" difuzează “Bătrân, caut de lucru”, un documentar deosebit de actual pentru România
Foto: channel4.com

Documentarul “Bătrân, caut de lucru” (“Too Old to Work”, Marea Britanie, 2007), care se va difuza vineri, de la ora 20.00, în cadrul “Special B1”, face parte din seria de anchete jurnalistice “Dispatches”, un adevărat brand al Channel 4 din Marea Britanie.

„Bătrân, caut de lucru” prezintă situaţia delicată pe care o traversează persoanele trecute de 45 de ani, din Marea Britanie, în încercarea de a-şi găsi un loc de muncă. Situaţia este, din păcate, perfect valabilă şi pentru ţara noastră.

Documentarul dezvăluie discriminarea pe criteriu de vârstă, foarte răspândită în rândul angajatorilor şi agenţiilor de recrutare din Marea Britanie. Ancheta relevă că a fi mai “în vârstă” – chiar şi să ai doar peste 45 de ani! – este un risc la locul de muncă, iar angajaţii şi mai bătrâni au “şanse” mult mai mari să îşi piardă serviciul.

Filmul descrie provocările cu care se confruntă oamenii mai în vârstă care îşi caută un job şi modul în care vârsta obligatorie de pensionare, decizie introdusă în această ţară în anul 2006, a forţat zeci de mii de persoane să părăsească, împotriva voinţei, poziţia pe care o ocupau.

Documentarul din această seară, difuzat în premieră de B1TV, prezintă şi rezultatele a două studii exclusive YouGov privind atitudinea faţă de angajaţii mai în vârstă şi efectele pe care pensionarea forţată le are asupra celor care încă îşi doresc să mai lucreze.

Invitaţii lui Dinu Flămând vor fi Iosif Boda, analist, prof. univ. Ecaterina Andronescu, jurnalistul Mircea Vasilescu şi medicul psihiatru Cătălina Tudose.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`