Claudiu Năsui (USR), despre incendiul de la Ferma Dacilor: De fiecare dată când avem o astfel de tragedie, vedem că în spatele ei sunt niște oameni puternic înfipți în sistem, care îi protejează

Claudiu Năsui (USR), despre incendiul de la Ferma Dacilor: De fiecare dată când avem o astfel de tragedie, vedem că în spatele ei sunt niște oameni puternic înfipți în sistem, care îi protejează
Urmari ale incendiului de la "Ferma Dacilor, Tohani, jud. Prahova, 27 decembrie 2023. Inquam Photos / Bogdan Buda

Deputatul USR, Claudiu Năsui, a comentat în emisiunea Actualitatea, moderată de Tudor Mușat, tragedia de la Ferma Dacilor, în urma căreia șapte oameni au murit. Năsui spune că “de fiecare dată când avem o astfel de tragedie, vedem că în spatele ei sunt niște oameni puternic înfipți în sistem, care îi protejează”.

“Oare cum a funcționat? Până să intre în legalitate, în virtutea unei legi, a unui raport de expertiză, cum a funcționat? Cum se poate ca locații de genul acesta, care sunt arhicunoscute, ele își fac publicitate, nu se ascund. Nu-i vorba de un birt pirat, undeva într-un bordei ascuns, sau ceva de genul ăsta, absolut deloc.

Cum se face că de fiecare dată când avem o astfel de tragedie, vedem că în spatele ei sunt niște oameni puternic înfipți în sistem, care îi protejează. Vedem și de la Protecția Consumatorului, și de la ISU, toată lumea deodată, cei care sunt meniți să ne protejeze, de fapt, sunt înfrățiți, pe bani publici, cu cei de care ar trebui să fim protejați.

Adică cei care ne spun ‘veniți liniștiți la noi, la pensiune, că e totul bine, că vă veți simți bine’, și toate lucrurile acestea, și iată că se întâmplă, totuși, genul acesta de tragedii. Și ce se va întâmpla ca urmare a acestui fapt este ce s-a întâmplat de fiecare dată. O să dea afară un șef cum s-a întâmplat cred, la spitalul din Botoșani, l-au dat afară pe directorul acela și l-au numit director la AJOFM, o altă agenție de stat. Îl dă afară de ochii lumii, după care era angajat altundeva. Cum s-a întâmplat și cu șeful de la poliția de frontieră, când a plecat domnul Cherecheș, dat afară cu surle și trâmbițe.

Totul se conservă, aceeași nomenclatură, care domină deasupra României, care controlează statul acesta și care controlează și viețile noastre, de fapt, se autoperpetuează și rămâne acolo, și rămâne în picioare. Și toate lucrurile acestea, de fapt, se vor repeta la infinit, pentru că nu se va schimba nimic, ne scandalizăm acum, se mai întâmplă câteva măsuri de ochii lumii, dar, de fapt, pe fond nu se schimbă nimic. Și cel mai grav e că o să vină, probabil, și un puseu din ăsta cum s-a întâmplat de fiecare dată cu reglementări, de multe ori, stupide, idioate și care n-au treabă cu tragedia. Știți cum arată o priză într-o firmă? Trebuie să scrieți 220 de volți pe ea. De ce? Că dacă nu, îți iei amendă. Ce sens are lucrul acela, adică un stat care supra reglementează, pentru cei care acceptă reglementările.

Unui antreprenor mic fiți siguri că toate reglementările i se aplică. Nu există caz în care să nu vină controlul să-l nenorocească, dar pe partea de șmecheri, care sunt protejați de sistem, acolo poate să construiască un complex turistic fără absolut niciun fel de autorizație”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
20:47 - Dan Barna: Suntem în fața unui vot prin care definim viitorul. Singurul candidat care poate să lupte cu ceea ce înseamnă PSD, PNL, AUR, toată această structură care a încolăcit ca un șarpe România, este Elena Lasconi (VIDEO)
20:45 - Un bătrân din Slatina a fost bătut de tânărul pe care îl avea în gazdă. Bărbatul are șanse minime de supraviețuire
20:43 - Dan Barna: Românii au de ales între vechiul sistem PSD – PNL și Elena Lasconi, omul fără legătură cu sistemul / Ciucă și Ciolacu sunt motivele pentru care oamenii au sărăcit / Simion a fost marioneta PSD ani de zile în Parlament (VIDEO)
20:18 - Nicușor Dan a spus cine poate vota la referendum: “Cei care au buletin de București sau viză de flotant, indiferent de când s-a luat viza”. Tot ce trebuie să știe cei care vor alege să voteze la cele 3 întrebări (VIDEO)
20:04 - Dani Oțil, surprinză romantică pentru Gabriela Prisăcariu, cu ocazia aniversării ei. Gestul prezentatorului i-a uimit pe fani
19:38 - Nicușor Dan: Nu se fac mari investiții în București pentru că banii sunt distribuiți prost. Primăriile de sector primesc de 3 ori mai mulți bani decât noi, deși noi avem mai multe atribuții decât ei. Așa se duc banii pe tot felul de prostii (VIDEO)
19:36 - Nicușor Dan: Este un grad uriaș de ilegalitate la sectoarele din București în ceea ce privește emiterea autorizațiilor. Asta e calea cea mai simplă de a reveni în legalitate (VIDEO)
19:24 - Mai mulți copii de la o grădiniță din Timișoara, transportați la spital. Cei mici au acuzat stări de rău
19:03 - Gheorghe Falcă: Cred că acest parteneriat al PNL-ului cu administrațiile locale poate să dinamizeze viața din România în momentele grele prin care vom trece în 2025 (VIDEO)
18:58 - Ciprian Ciucu, despre referendumul inițiat de Nicușor Dan: E important deoarece poate da tonul pentru o reformă administrativă a Capitalei. La întrebarea despre buget e puțin neclar (VIDEO)