Șeful ANPC, despre prietenia cu patronul Fermei Dacilor: „Nu știu pentru ce ar trebui să mă scuz?!”

Șeful ANPC, despre prietenia cu patronul Fermei Dacilor: „Nu știu pentru ce ar trebui să mă scuz?!”
Inquam Photos / Octav Ganea

Șeful Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Horia Constantinescu, a reacționat după ce s-a a flat că în trecut a făcut reclamă complexului Ferma Dacilor, unde cel puțin șase persoane au ars de vii în urma unui incendiu puternic.

Reacția șefului ANPC

Horia Constantinescu acuză că se încearcă o pasare a responsabilității și a vinei:

„Aș fi vrut să scriu un mesaj lung legat de nenorocirea de la Mizil. Nu pot spune decât: Dumnezeu să îi ierte pe cei care au pierit în incendiu! De la ce am mâncat eu acolo și promovarea produselor românești până la incendiu numai în mintea unora pot fi făcute legături.

Nu știu câți dintre dumneavoastră atunci când mâncați într-un local cereți toate autorizațiile.

A mi se transfera vina altor autorități numai pentru că dă bine mi se pare jenant. Mă cutremură gândul că și la nivelul altor locații promovate se pot întâmpla lucruri neprevăzute și să devin țapul ispășitor”, scrie șeful ANPC, pe Facebook.

Horia Constantinescu se întreabă ironic „de ce nu se demarează o modificare a constituției și a codului penal pentru ca tâmpeniile făcute la un moment dat în viață să devină o condamnare pentru tot restul existenței”.

„Să se discute și la nivelul bisericii pentru a fi eliminate spovedania și iertarea păcatelor. Reintegrarea în societate trebuie de asemenea eliminată și trecut negru pe alb faptul că odată ce ai furat cireșe în copilărie nimic și nimeni nu te va putea vreodată ierta. Nu există condamnare mai mare ca aceea de a îți îngropa propriul copil. Îmi este greu să cred că cineva ar fi putut accepta aceste riscuri expunându-și propria familie.

Nu știu pentru ce ar trebui să mă scuz eu?!

Că în urmă cu 30 de ani îmi făceam prieteni fără să consult înainte globul de cristal și să aflu ce urmează să facă aceștia în viață?! Că m-am oprit să mănânc jumări fără să iau în calcul trecutul celui care le produce?! Că am promovat un producător local și produsele acestuia?! Ar trebui probabil construit un lagăr unde să fie trimiși toți cei care la un moment dat au făcut tâmpenii mai mari sau mai mici!

Cornel Dinicu își va îngropa unul dintre copii! Este cea mai mare condamnare și pedeapsă! Dumnezeu să îl odihnească și să dea putere părinților! Tot Dumnezeu în mărinimia lui să ierte și să-i protejeze pe toți cei care au pierit in incendiu!

Eu voi continuați să vin la birou la aceleași ore și să-mi fac treaba exact așa cum trebuie!

Nu am să îmi reproșez nimic și doar mă cutremură gândul legat de nenorocirea de la Mizil!”, a mai scris șeful ANPC, pe Facebook.

Reacția lui Horia Constantinescu, șeful de la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), are loc după ce a lăudat afacerea deținută de Cornel Dinicu.

Ferma Dacilor din Tohani, județul Prahova, care a fost distrusă de flăcări, marți dimineața, îi aparținea lui Cornel Dinicu.

Pensiune construită într-o „râpă”

Patronul a declarant în urmă cu două săptămâni pentru presa locală că zona în care a construit pensiunea ers „o râpă”. Totul a început prin amenajarea unui grajd, care s-a transformat într-o pensiune cu restaurant, informează știrileprotv.

„Avem câteva atuuri faţă de staţiunile de pe Valea Prahovei: suntem aproape de Bucureşti, nu mai stăm în trafic şi aglomeraţie, e aer curat, e natură multă. (…) Zona e în plină dezvoltare, solul este fantastic pentru viţa de vie, toate cramele din jur au investit foarte mult în domeniul viticol. (…) Potenţialul e fantastic. Zona se dezvoltă, eu cred foarte tare în proiectul ăsta şi avem de muncă două vieţi aici şi pentru următoarele generaţii”, a spus proprietarul pensiunii într-un interviu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)