Rezervele de gaze naturale ale României sunt suficiente doar pentru următorii 10 ani

Rezervele de gaze naturale ale României sunt suficiente doar pentru următorii 10 ani
Foto: mediafax.ro

România mai are rezerve de gaze naturale doar pentru următorii 10 ani. Este vorba despre rezerve de peste 100.000 de miliarde de metri cubi, susţine preşedintele Agenţiei pentru Resurse Minerale, care precizează că ţara noastră trebuie să găsească noi soluţii şi să se axeze şi pe resursele neconvenţionale.

Producția anuală este în acest moment de aproape 11 miliarde de metri cubi, însă reprezentranţii Agenţiei susţin că rezervele ar putea creşte în urma unor noi explorări în Marea Neagră.

 „Importăm doar 20% din consumul de gaze, față de 50% în cazul țițeiului. Surprinzător, deși resursele geologice sunt mai mici comparativ cu țițeiul, perspectivele imediate sunt mai încurajatoare, existând posibilitatea unor noi descoperiri în straturi adânci și în Marea Neagră„, a explicat Alexandru Pătruți, președintele Agenției pentru Resurse Minerale pentru ziare.com.

În aceste condiții, președintele Agenției pentru Resurse Minerale este de părere că România ar trebui să se axeze pe resurse neconvenționale.

Specialiştii spun că în procesul de formare a gazelor naturale, substanţa organică aflată în aşa-numita rocă-mamă se transformă până ajunge gaz. După care, în stadiul de gaz, resursa migrează pe anumite fisuri şi ajunge în nişte roci permeabile, de tipul nisipurilor şi al gresiilor. Acestea sunt gazele tradiţionale, care se extrag prin metodele clasice. În schimb, gazele care au rămas în rocile dure sau pe traseul de migrare sunt aşa-numitele gaze neconvenţionale.

Potrivit lui Pătruţi, cercetările sunt de abia la început, însă există potențial în exploatarea acestor resurse neconvenționale în ţara noastră.

 

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:10 - Emil Boc: „Aceste alegeri parlamentare sunt critice pentru viitorul României. Dacă ai partide puternice în Parlament, pro-europene, cu valori sănătoase, îți apără democrația în fiecare zi. PNL este acea garanție” (VIDEO)
22:06 - Kamala Harris ar vrea să mai candideze o dată la preşedinţia SUA și în 2028. Ce planuri are democrata
21:55 - Delia Matache, ironii la adresa lui Călin Georgescu, după afirmațiile referitoare la rolul femeii. „E doar ca să facă copii”
21:43 - Emil Boc: Acum lucrurile se simplifică, nu mai e gri. E alb și negru, fie pro-vest, fie pro-est. Suveranismul pe care îl reprezintă Georgescu înseamnă izolare, sărăcie, lipsa protecției pe care o avem, astăzi, sub cupola NATO și a UE (VIDEO)
21:42 - Emil Boc: „Mesajul de duminică al românilor ne-a spus că există o prăpastie între popor și politicieni”
21:38 - Comisarul pentru Afaceri Interne de la Bruxelles, despre aderarea României și Bulgariei: „Mi-am pregătit șampania”
21:13 - Gazprom admite că nu va mai exporta în 2025 gaze către Europa via Ucraina
21:08 - Victorie în instanță pentru Adriana Bahmuțeanu. A fost deschis un dosar penal pentru lipsirea de libertatea a lui Eduard și Maximus
21:06 - Cătălin Drulă, despre Călin Georgescu: Acest om este un șarlatan, un farsor. Este exact ca acei care spun cuvinte frumoase și ajung oamenii să se trezească fără apartament, pentru că au căzut victimă unei escrocherii (VIDEO)
20:58 - Doi marinari români, abandonaţi pe o platformă marină în mijlocul Mării Negre: fără apă, mâncare şi curent electric