O operă de artă realizată de misteriosul Bansky pe un indicator rutier din Londra a dispărut brusc, fiind luată de un bărbat, la foarte puţin timp după ce lucrarea fusese revendicată de artistul stradal.
Lucrarea fusese certificată de Bansky așa cum o face în mod obișnuit, publicând o fotografie pe contul său de Instagram.
Creativitatea lui Bansky s-a manifestat de această dată pe un indicator rutier, ”STOP”, pe care a pictat trei aeronave sau drone de luptă.
La puţin timp după ce Bansky și-a asumat paternitatea lucrării, panoul a fost demontat de un bărbat care a plecat în fugă, cu opera de artă în braţe, potrivit unor înregistrări video filmate de martori oculari şi difuzate apoi de media britanică.
Oare o fi fost un iubitor de artă sau de bani?
Unul dintre martori, spune că și el și celelalte persoane prezente la fața locului au fost uluite să constate ceea ce s-a petrecut sub privirile lor.
„Am întrebat ‘ce faceţi?’, dar nimeni nu ştia cu adevărat ce să facă”, a declarat acest martor.
Contactată de AFP, Poliţia din Londra a declarat că nu a primit nicio reclamaţie pe această temă.
Mai multe lucrări ale lui Banksy au fost furate în trecut, inclusiv o uşă de la sala de spectacole Bataclan din Paris, care aducea un omagiu victimelor atacurilor teroriste din 13 noiembrie 2015.
Altele au fost compromise, cum ar fi o pictură murală care denunţa violenţa domestică, înfăţişând o gospodină cu un aspect din anii ’50 sau ’60, desfigurată de un ochi vânăt şi un dinte spart, în timp ce picioarele unui bărbat păreau că ieşeau dintr-un vechi congelator orizontal, un obiect real, ce era lipit de faţada clădirii pe care fusese realizat desenul.
Congelatorul a fost îndepărtat rapid din motive de siguranţă, ceea ce a afectat capacitatea publicului de a înţelege lucrarea, înainte de a fi reinstalat.