Dorința de îmbogățire rapidă sau cea de-a prinde un chilipir extrem de avantajos par să fie principalele teme pe care escrocii le folosesc pentru a-i face pe cei mai creduli să le dea banii. Și mai nou o fac și cu ajutorul celei mai noi tehnologii, folosindu-se de oportunitățile oferite de inteligența artificială.
Un ieşean în vârstă de 70 de ani a realizat în ultimul moment că a fost păcălit de o ofertă pe care o primise pe internet. Din păcate pentru el, virase deja 1.250 de lei pentru a cumpăra presupuse acţiuni ale unei companii de producere a energiei electrice, pentru care, conform anunțului care crease tentația, urma să primească lunar dividente de zece ori mai mari.
În momentul în care a realizat că este vorba de o înșelăciune a sunat la bancă reuşind să blocheze tranzacția și, odată cu ea, pierderea economiilor din cont – 3.000 de lei.
Bărbatul, pensionar acum, a fost inginer agronom și, deși se consideră un om informat, recunoaște că a fost păcălit și și-a făcut cunoscută povestea pentru a avertiza asupra acestui pericol și a face ca alte posibile victime să nu cadă în capcana unor câștiguri iluzorii.
Ieșeanul a fost înșelat de o postare de pe o rețea de socializare în care se ofereau sfaturi despre cum poți avea câștiguri substanțiale, cu investiții relativ mici.
”Chiar am urmărit pagina de la început și prim-ministrul Marcel Ciolacu spune, în acea imagine, spunea că România are niște societăți cotate foarte bine la piața de bursă internațională, și că, deși el este conștient că Uniunea Europeană nu va accepta propunerea lor, el ne sfătuiește să investim în aceste societății”, explică pensionarul.
Autoritățile spun că e vorba de o serie de clipuri video realizate cu ajutorul inteligenței artificiale, folosindu-se tehnologia deep fake – în care personaje reale, cu notorietate, apar încurajând cumpărarea a diferite monede virtuale sau a altor pachete de investiții.
”S-a început folosirea Inteligenței Artificiale, fiind realizate în acest mod diferite videoclipuri prin care sunt impersonate mai multe oficialități ale României. Aceste videoclipuri sunt destul de bine realizate, doar că au anumite sincope: deși discursul este cât se poate de coerent, dacă se va urmări mișcarea buzelor vom vedea că nu avem o corespondență între cele spuse prin cuvinte și imaginea redată”, explică Florin Ionuț Zaborilă, ofițer la Compartimentul de Investigare a Infracțiunilor Informatice, citat de adevărul.ro.
Doar la Iaşi sunt cel puţin 50 de plângeri ale unor astfel de persoane păcălite, iar fenomenul s-a răspândit la nivel național, spun politiștii.