Ucraina primește semnale că planurile și activitatea armatei ruse înregistrează o încetinire, a declarat președintele Volodimir Zelenski, joi, potrivit Reuters.
În obișnuitul său mesaj de seară, liderul ucrainean a spus că situația a fost remarcată de directoratul de intelligence militar.
„A existat un raport separat al HUR. Planurile inamicului, munca (industriei) apărării ruse. Există semnale care indică o încetinire. Vom continua să le susținem încetinirea”, a declarat președintele Ucrainei, fără să ofere și alte detalii.
Este neclar dacă Zelenski se refera la industria rusă de apărare sau la tacticile și obiectivele rusești într-un sens mai larg.
Un raport de seară a emis și Statul major al armatei ucrainene, dar acolo nu apare nicio indicație cu privire la o eventuală încetinire a atacurilor și a manevrelor rusești pe frontul de 1000 de kilometri. De altfel, Financial Times afirma recent că optimismul lui Zelenski creează o ruptură între echipa sa și conducerea armatei.
În raportul militarilor ucraineni că în apropiere de Avdiivka au fost respinse cel puțin 30 de atacuri ale forțelor ruse, respectiv alte 11 în apropiere de Maryinka – două dintre epicentrele frontului din estul Ucrainei. Alte șapte ar fi fost respinse și lângă Bahmut.