Senatorii și deputații continuă, miercuri, dezbaterile pe bugetul de stat pe 2024. Fiecare parlamentar are la dipoziție un minut pentru a-și susține propunerile, în contextul în care au fost depuse peste 20.000 de amendamente.
Unul dintre amedamente, depus de USR, prevedea eliminarea pensiilor speciale pentru primari și președinții de Consilii Județene. Acesta a fost respins.
Amintim că legea prin care acești aleși locali primesc pensii speciale a fost adoptată mai demult, dar a fost amânată an de an. USR cere abrogarea cu totul a legii pentru că dacă aceste pensii vor intra în plată fie și o lună, va fi foarte dificilă desființarea lor. Prin urmare, USR vrea desființarea completă a acestor privilegii, nu doar amânarea lor.
Numai că 2024 e an electoral, în care vechile partide se bazează pe sprijinul oamenilor din teritoriu, inclusiv a primarilor, în toate campaniile, nu doar în cele pentru alegerile locale, când sunt ei direct vizați. Așa că de o desființare a pensiilor speciale ale acestora cu greu poate fi vorba…
Propunerea USR a fost respinsă cu 102 voturi „pentru”, 4 „contra” şi 203 abţineri, informează HotNews.
La ședința Parlamentului de ieri pe aceeași temă, George Simion (AUR) și Diana Șoșoacă (ex-AUR) s-au certat între ei, iar cei de la USR au venit cu niște cutii de cadouri pe care au scris „taxe noi” și „buget record pentru speciali” – „darul otrăvit” al PSD-PNL pentru români de sărbători. Un alt scandal l-a avut în centru pe deputatul PSD Daniel
Ghiță, fost luptător K1, care iar a avut ieșiri violente, de data aceasta la adresa UDMR.
„Ieri seară a fost o tentativă probabil tot a PSD de a muta discursul de pe buget, deficit, taxe pe altceva, pe un circ, pe alte lucruri. E o tactică subtilă în care pot să dea mai mult timp de vorbit altor partide. De exemplu, dnei Șoșoacă nu i se taie niciodată microfonul. Când cere cuvântul, mereu i se dă. Nouă nu ni se dă când îl cerem, ajungem foarte greu la tribună și când totuși ajungem, ni se taie microfonul.
Sunt tertipuri parlamentare care se întâmplă pentru a favoriza climatul de circ și pentru a muta dezbaterea și atenția de pe deficit și buget pe alte subiecte”, a declarat deputatul USR Claudiu Năsui, pentru B1 TV.