Președinții organizațiilor PMP din întreaga țară au venit luni la București pentru lansarea alianței Dreapta Unită, iar eurodeputatul Eugen Tomac a subliniat că partidul său și noii parteneri, cei din USR și Forța Dreptei, pot „construi ceea ce așteaptă românii, și anume o alternativă de dreapta unită”.
Întrebat despre recentul mesaj prin care avertiza că s-a încălcat „o linie roșie”, președintele PMP a explicat: „Evident, mă refer la faptul că, din păcate, în PMP am avut o situație neplăcută, când unii oameni n-au înțeles principiile de bază ale democrației, care sunt guvernate de vot. Mă bucur că astăzi, aici, sunt prezenți toți președinții organizațiilor PMP din întreaga țară și am venit cu convingerea că putem construi ceea ce așteaptă românii, și anume o alternativă de dreapta unită”.
„Este deja de notorietate abuzul pe care instituțiile statului român îl fac în relația cu un partid politic cu reprezentare în Parlamentul European, așa cum este PMP, pentru că la început am fost doar încurajați să nu ne apropiem de acest pol de dreapta lansat de USR și apoi au trecut la amenințări directe, inclusiv am ajuns în situația în care, de aproape un an de zile, PMP nu mai primește subvenția pe care o are dreptul să o primească în urma alegerilor locale”, a continuat Eugen Tomac.
„Nu o să intru în detalii acum legat de șirul lung de amenințări pe care l-am primit eu, dar fiți siguri că la momentul potrivit le voi prezenta pe toate public, pentru că românii trebuie să știe ce înseamnă adevărata opoziție liberă, nu una creată în laborator, așa cum se întâmplă în momentul de față”, a adăugat el.
„PSD vrea să le spună românilor că n-au de ales decât între două rele, așa cum spunea domnul președinte Orban, anul viitor, or noi vrem să îi asigurăm pe români că avem capacitatea de a prezenta României o alternativă puternică, capabilă să se bată de la egal la egal cu cei care astăzi fac dosare și ne amenință că ne vor risipi și dezintegra. Nu vor reuși! Suntem mult prea determinați să construim această alternativă de care România are nevoie”, a mai spus liderul PMP.