Fostul fotbalist bulgar Hristo Stoichkov a declarat că a obținut acordul unor vedete precum Diego Maradona, Romario, Roberto Baggio și Lothar Matthaeus sa participe la meciul programat pe 20 mai la Sofia, transmite sport.ro.
Meciul se va juca cu prilejul celei de-a 50-a aniversări a vedetei care a câștigat Liga Campionilor cu Barcelona în 1992. Mai mult, Stoichkov le-a facut invitatii lui Gica Hagi si Gica Popescu.
„Este cel mai mare vis al meu, sa reunesc la un loc fotbalistii cei mai faimosi cu care am jucat in viata mea si sa joc din nou cu ei si impotriva lor”, a declarat Stoichkov pentru ziarul Trud.
Fostul atacant bulgar vrea să joace un meci cu acești „giganți” pentru a „demonstra cât de bun este”.
Biletele pentru meciul ce va avea loc pe stadionul național Vasil Levski din Sofia au fost deja vândute cu prețuri între 9,4 euro și 44,4 euro.
Stoicikov a câstigat Balonul de Aur în 1994 și a fost golgheter al Cupei Mondiale 1994 din SUA. În 2007, el a cucerit „Gheata de Aur a legendelor”. La meciul aniversar si-au mai anuntat participarea columbianul Carlos Valderrama, mexicanul Jorge Campos si paraguayanul Jose Luis Chilavert.