Drulă îi acuză pe Ciolacu și Boloș că încearcă de pe acum să scape de eventuala răspundere pentru „bugetul falsificat”: Cei doi „își dau OUG de amnistie”

Drulă îi acuză pe Ciolacu și Boloș că încearcă de pe acum să scape de eventuala răspundere pentru „bugetul falsificat”: Cei doi „își dau OUG de amnistie”
Cătălin Drulă, președintele USR. Sursa foto: Cătălin Drulă / Facebook

Cătălin Drulă, liderul USR, îi acuză pe premierul Marcel Ciolacu, președintele PSD, și pe Marcel Boloș, ministrul de Finanțe susținut de PNL, că „își dau OUG de amnistie pentru falsificarea bugetului pe 2024”.

Drulă, noi acuzații la adresa lui Ciolacu și Boloș pe tema bugetului pe 2024

Drulă explică faptul că, „în fiecare an, obligați de Legea 69/2010, prim-ministrul și ministrul Finanțelor semnează o declarație angajantă legal conform căreia bugetul este conform cu principiile responsabilității fiscale, regulile fiscale și strategia fiscal-bugetară”.

Numai că acum „Ciolacu și Boloș nu vor să semneze. Pentru că știu că bugetul este falsificat și se tem că vor ajunge să răspundă. Așa că își dau OUG de amnistie prin care să nu mai dea declarația”.

Mai precis, în proiectul de Ordonanță de Urgență apar, la articolul XXI, următoarele prevederi:
➡ „Guvernul se exceptează pe sine de la obligația de a construi un buget care să respecte principiile de responsabilitate fiscală.
➡ Pentru 2024, în mod excepțional, premierul Ciolacu și ministrul PNL al Finanțelor Boloș nu mai semnează declarația obligatorie că bugetul respectă legea responsabilității fiscal-bugetare”.

În acest context, președintele USR a avut un mesaj pentru cei doi: „Chiar dacă vă dați OUG, tot veți răspunde. CCR se mai schimbă. Intenția voastră este clară. Va veni și decontul pentru crima pe care o faceți astăzi împotriva stabilității economice a României”.

Cătălin Drulă citează apoi și proiectul de OUG, care prevede următoarele:

„Art. XXI – (1) Prin derogare de la prevederile art. 29 alin. (5) din Legea responsabilității fiscal-bugetare nr. 69/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare prim-ministrul şi ministrul finanțelor semnează o declarație de răspundere prin care se atestă, exclusiv, corectitudinea şi integralitatea informațiilor din Strategia fiscal-bugetară pentru perioada 2024 – 2026.

(2) Prin derogare de la prevederile art. 30 alin. (4) din Legea nr. 69/2010, republicată, prim-ministrul şi ministrul finanțelor semnează o declarație ce atestă exclusiv încadrarea proiectului de buget pe anul 2024 şi perspectiva 2025 – 2027 în țintele, obiectivele şi prioritățile asumate prin Strategia fiscal-bugetară pentru perioada 2024 – 2026.

(3) Prevederile art. 30 alin. (5) din Legea nr. 69/2010, republicată, nu se aplică pentru planificarea bugetară pe anul 2024 şi perspectiva 2025 – 2027”.

Drulă (USR): Bugetul pe 2024 continuă să ducă economia în faliment

Amintim că USR critică dur bugetul de stat pe 2024, așa cum a fost prezentat de Guvernul PSD-PNL, reproșând că are aceleași probleme precum bugetul pe anul curent: cheltuieli subestimate și venituri supraestimate.

„Vedem un buget mincinos, un buget nesustenabil, care continuă să ducă economia României în faliment. Un buget care obligă la creșteri de taxe și anul viitor”, a transmis Cătălin Drulă.

Și, în opinia sa, în 2025, odată ce alegerile se vor fi sfârșit, ne va fi și mai rău: „În 2025, cel mai probabil mergem pe modelul Greciei, deci, practic, o guvernare care ar fi trebuit să ducă, și aici e și procedura de deficit excesiv la nivel european. Aveam o necesitate a scăderii acestui deficit de la 2021, la 2022, 2023, 2024. Noi mergem exact în direcția opusă, cu viteză maximă, pentru că singurul lucru care îi preocupă este să câștige alegerile de la anul și după aia ’după noi, potopul’”.

Iar criticile au venit nu doar din zona politică.

„Coaliția pare decisă să meargă pe acest buget, cu aceste venituri care sunt supraestimate. Pe de o parte am primit și primim aceste asigurări că nu vor crește taxele și impozitele cel puțin în 2024, că din 2025 încolo mă aștept la multe surprize, pe de altă parte ni se pune în față un buget care nu pare convingător că Guvernul adună toți banii pe care vrea să îi cheltuie”, a declarat, pentru B1 TV, Radu Burnete, directorul executiv Confederatia Concordia.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`