Viviana Sposub, jefuită și amenințată: ”Ce am văzut în filme, am trăit pe propria piele”

Viviana Sposub, jefuită și amenințată: ”Ce am văzut în filme, am trăit pe propria piele”
Sursa Foto: Instagram/ @viviana.sposub

Viviana Sposub a trăit vreme de șase luni în Statele Unite alături de iubitul său din acea perioadă, actorul George Burcea, care fusese implicat în câteva proiecte cinematografice.

Din punctul ei de vedere a fost o experiență fascinantă, una primită cu entuziasm și spune că a avut regrete atunci când a revenit acasă și că se gândește serios să se stabilească în SUA.

Viviana Sposub: Vizita în Statele Unite ale Americii a fost wow!

”Până la vârsta aceasta, cel mai mult mi-a plăcut să vizitez Statele Unite ale Americii pentru că a fost o experiență wow, unică. Mă bucur că am avut ocazia să stau mai mult timp, am stat aproape jumătate de an și mi-am făcut mulți prieteni și țin legătura cu mulți prieteni americani.

Am putut să trăiesc experiența și tot ce am văzut în filme, am trait pe propria piele. Anul trecut, de exemplu, de Revelion am fost chiar în Time Square, chiar în centru și a fost o experiență de neuitat.”, a declarat Viviana Sposub, pentru Playtech.

Și dragostea ei pentru America nu a fost știrbită nici măcar de  întâmplările neplăcute, ba chiar periculoase pe care viața din Los Angeles i le-a pus în cale.

Viviana Sposub, jefuită și amenințată

Viviana Sposub a mărturisit că a fost jefuită și că a rămas cât ai clipi și fără telefon și fără geantă. De asemenea, ea mai mărturisește că a fost implicată și într-un accident de mașină și că situația a fost la limită, pe punctul de a avea urmări nefaste.

“E mai ceva ca în filme. Nu am mai povestit nimănui despre experiența din America. În Los Angeles am avut parte de tot felul de peripeții: de împușcături, am avut accident de mașină, mi s-au furat telefoane, poșete, dar cu toate acestea m-am simțit bine.

Experiența de acolo m-a învățat cât de frumoasă este România și cât de safe este. Te simți în siguranță, femeie fiind, cel puțin, comparând, dar cu siguranță sunt și aici tot felul de situații, oricum, aici mă simt cel mai în siguranță.”, a mai spus Viviana, pentru Playtech.

Însă, chiar dacă a trecut prin toate aceste lucruri mai puțin plăcute, Viviana Sposub spune că nu regretă nimic și ar lua totul de la capăt, în țara tuturor posibilităților, America.

“Aș vrea să mă mut! Mi-ar plăcea să rămân acolo mai mult, dar ,deocamdată, viza nu îmi permite. Pot doar să mă duc și să mă întorc și tot așa!”, și-a mărturisit ea visul.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:26 - Ilie Bolojan: Fără Ordonanța „trenuleț” intram în incapacitate de plată. Mai ales anul trecut am angajat cheltuieli mai mari decât ne-am permis ca țară (VIDEO)
23:59 - Bolojan: Cred că Antonescu e candidatul comun al coaliției și că aceste lucruri se vor clarifica și la PSD / Dacă nu se stabilește rapid un calendar electoral, probabilitatea să se țină alegerile înainte de Paște e foarte scăzută (VIDEO)
23:39 - Nicușor Dan spune că a comandat un sondaj: La intenția de vot, primul e Călin Georgescu – peste 40%
23:25 - Călin Georgescu se autointitulează „președintele ales al României” și dă dispoziții instituțiilor: Parlamentul să anuleze mandatul dictatorial al lui Iohannis, Parchetul să cerceteze fraudarea alegerilor de către PSD, PNL, Iohannis și CCR
23:05 - Vasile Dîncu (PSD): Crin Antonescu a fost un candidat de rezervă. Nu știm dacă mai este potrivit
22:44 - Marcel Ciolacu, prima reacție după ce Crin Antonescu și-a suspendat candidatura la prezidențiale
22:26 - Bolojan: Săptămâna care vine cred că e o perioadă potrivită să se stabilească acest calendar al prezidențialelor. Validarea candidaturii lui Crin Antonescu e corectă, toți liderii partidelor din coaliție ne-am asumat-o (VIDEO)
22:11 - Crin Antonescu: „Nu m-am retras, nu am abandonat, e o decizie pe care o aștept a acestor partide. Pe mine, așa cum s-a întâmplat întotdeauna, puteți conta” (VIDEO)
21:52 - Crin Antonescu, reacție „cu simpatie” la declarațiile lui Nicușor Dan: „A luat apărarea partidelor. M-am gândit: uite ce candidat bun ar fi fost pentru ei!” (VIDEO)
21:33 - Crin Antonescu: „Nu tremură inima în mine că voi fi sau nu candidat. Pentru asta, inima mea e de piatră” / Despre Călin Georgescu: „Asemenea bazaconii, grozăvii nu am mai văzut” (VIDEO)