Simona Halep a acordat, în Paris, un interviu postului de televiziune internațional Euronews, în care a anunțat că menținerea suspendării de 4 ani ar fi sinonimă, cel mai probabil, cu finalul carierei.
Mai mult, ea a vorbit și despre colaborarea cu Patrick Mouratoglou, precizând că nu mai lucrează de ceva vreme cu Academia lui.
„Într-adevăr, a ieșit public. Mi-aș fi dorit să fi făcut asta puțin mai devreme. Am încetat să mai lucrez cu Academia de ceva vreme. Am avut mereu încredere în Academie, iar încrederea mi-a fost puțin zdruncinată. Nu știu cum va fi pe viitor, dacă voi mai putea avea încredere în ei”, a afirmat Halep, conform euronews.ro.
Pe 3 noiembrie, într-un video publicat pe Instagram, Patrick Mouratoglou spunea: „Într-adevăr, noi i-am propus să ia colagenul și l-am cumpărat de la o companie. S-a întâmplat ca acest colagen să fie contaminat. Nu aveam de unde să știu, dar mă simt responsabil pentru ce s-a întâmplat, deoarece e vorba despre echipa mea și despre mine”.
Pe 21 octombrie 2022, în ziua anunțului a fost depistată pozitiv cu o substanță interzisă, Halep a scris că „mă simt complet confuză și trădată”.