Strategia de Securitate la Marea Neagră, aprobată în Congresul SUA. Ce înseamnă proiectul de lege adoptat

Strategia de Securitate la Marea Neagră, aprobată în Congresul SUA. Ce înseamnă proiectul de lege adoptat

Congresul SUA a aprobat Strategia de Securitate la Marea Neagră, iar ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a subliniat pregătirea României pentru colaborarea cu SUA în implementarea acestei strategii vitale. Ştefan Radu Oprea, ministrul Economiei, a explicat beneficiile economice ale proiectului pentru țara noastră. Astfel, ambele declarații evidențiază angajamentul și recunoașterea impactului pozitiv al strategiei în regiune.

Strategia de Securitate la Marea Neagră, aprobată în Congresul SUA

Zi istorică pentru Parteneriatul Strategic România-SUA, Congresul SUA aprobând Strategia de Securitate la Marea Neagră. România este pregătită să colaboreze cu SUA la această strategie atât de necesară, consolidând securitatea și stabilitatea regională”, a scris, pe X, Angel Tîlvăr, scrie Observator News.

Congresul SUA a adoptat proiectul de lege privind strategia de securitate şi dezvoltare a Mării Negre. Legea merge la promulgare la preşedintele Joe Biden”, a scris, joi seară, pe Facebook, și ministrul Ştefan Radu Oprea.

Ce înseamnă proiectul de lege adoptat

Prin adoptarea acestui proiect de lege, se urmărește consolidarea securității în România prin elaborarea unei strategii ce ne-ar putea plasa în poziția de lideri regionali. Această inițiativă are potențialul de a atrage mai multe investiții străine, ceea ce înseamnă crearea unui număr sporit de locuri de muncă. De asemenea, se dorește să ofere liniște și siguranță cetățenilor români, contribuind astfel la o atmosferă mai stabilă și mai protejată în țară.

Proiectul a fost iniţiat bipartizan de senatorii democrata Jeanne Shaheen şi republicanul Mitt Romney şi ulterior susţinut de foarte mulţi congressmeni. Pentru România a fost un efort de susţinere a acestui proiect de peste doi ani în care am încercat să convingem cât mai mulţi senatori şi reprezentanţi să voteze acest proiect. Le-am vorbit despre situaţia reală din această parte a lumii, despre nevoia de stabilitate şi securitate, dar şi despre oportuniţăţile care se vor naşte pentru companiile americane”, a mai transmis ministrul.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`