Legea alegerilor în două tururi, retrimisă la comisii. Tăriceanu: PNL a fost promotorul legii inițiale, iar acum și-a schimbat atitudinea și încearcă să găsească alte argumente (VIDEO)

Legea alegerilor în două tururi, retrimisă la comisii. Tăriceanu: PNL a fost promotorul legii inițiale, iar acum și-a schimbat atitudinea și încearcă să găsească alte argumente (VIDEO)

Biroul Permanent al Senatului a discutat despre proiectul de lege privind organizarea alegerilor locale în două tururi. Acesta a decis retrimiterea proiectului la comisiile de specialitate. Călin Popescu Tăriceanu, președintele Senatului, a susținut că au fost luate în calcul argumente politice și juridice, dar acestea din urmă au contat în luarea deciziei.

”Argumentele politice care au fost în dispută le cunoașteți deja. Majoritatea crede că inițiativa legislativă, care poartă amprenta PNL, e pentru considerentul simplu legat de avantajul pe care l-ar putea avea PNL dacă s-ar face alegerile în două tururi, după ce anul trecut au fost promotorii legii prin care alegerile se organizau într-un singur tur. Acum și-a schimbat atitudinea și încearcă să găsească alte argumente”, a explicat liderul ALDE.

Acesta a vorbit și despre argumentele ce susțin ideea că legea nu ar trebui modificată: ”sunt argumente legate de procesul legislativ, de apropierea alegerilor și de faptul că Parlamentul e pe final de mandat, deci ar fi o reținere pentru a vota astfel de legi așa importante”.

Potrivit acestuia, decizia finală a fost luată pe considerente juridice.

Legea alegerilor în două tururi, retrimisă la comisii

#DIRECT_ONE_oh2i46#

”Rapoartele Comisiilor Juridică și de Administrație Publică au fost date în perioada în care Comisia de Cod Electoral era singura abilitată, iar ea și-a încetat activitatea pe 30 decembrie. Raportale comisiilor au fost făcute în perioada în care activitatea Comisiei de Cod Electoral era reglementată. Am constat nulitatea rapoartelor. Procedura legislativă trebuie să pornească de la zero”, a explicat Călin Popescu Tăriceanu.

El a mai susținut că proiectul de lege va fi trimis Comisiilor juridică, de Administrație Publică și pentru Constituționalitate și, în măsura în care vor primi rapoartele, acesta va fi trimis pe ordinea de zi. Tăriceanu a mai precizat că respectivele comisii au fost deja sesizate.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
20:14 - Ce a făcut tatăl lui Sebi, tânărul ucis în accidentul din 2 Mai. „De parcă m-a îndemnat cineva să îl fac”
19:59 - Gabriela Lucuțar a dat toate detaliile cu privire la înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Mi-a lăsat o listă cu dorințele sale” (FOTO)
19:58 - „Bormașina anti-vecini”, una dintre dorințele bizare ale românilor de Black Friday. Ce alte obiecte au mai căutat pe internet
19:54 - Marcel Ciolacu cere demisia liberalului Ioan Chirteș de la șefia comisiei SRI: A atras un serviciu de intelligence în campania electorală, lucru nepermis într-un stat democratic. I s-a părut că e inteligent și că așa va câștiga alegerile (VIDEO)
19:39 - Cauza morții lui Silviu Prigoană. Ce au stabilit medicii legiști
19:25 - Marcel Ciolacu: Informațiile din R. Moldova și Ucraina nu fac referire la faptul că Simion este spion rus sau a avut întâlniri cu vreun spion rus. Acuzele PNL îl avantajează pe Simion. Câteodată în viață mai trebuie să și recunoști când ești prost și să te oprești (VIDEO)
19:11 - Avion Tarom, tăiat și vândut la fier vechi. Avertismentul unui specialist: „Asistăm la sfârșitul unui capitol din aviația românească”
19:06 - Cât costă cazarea la munte de Revelion. Gradul de ocupare al pensiunilor este de aproape 100%
19:00 - Diana Buzoianu: PSD joacă un joc foarte periculos. Se fac 267 de zile de când Marcel Ciolacu stă pe informațiile despre George Simion (VIDEO)
18:57 - Cristina Rizea: La noi, la PSD, nu se gândește nimeni la Simion. El are darul ăsta de a se urca pe necazurile oamenilor, de a se duce și de a face spectacol peste tot (VIDEO)