Întrebarea pe care i-a adresat-o Nicolae Ciucă premierului Ciolacu referitoare la creșterea taxelor și impozitelor pentru 2024 este o regie ieftină, a declarat deputatul PSD Laurențiu Gîdei în emisiunea News Pass, cu Laura Chiriac:
„A fost o regie ieftină, hilară chiar, în condițiile în care domnul Ciucă ar fi trebuit să știe angajamentele pe care ni le-am luat împreună sau le-au luat ei împreună cu USR când au redactat PNRR. Aceste întrebări nu își aveau rostul. Parcă am asistat la o confruntare electorală. Există posibilitatea ca cei de la PNL să fi furat startul electoral astfel încât să reușească să își coalizeze simpatizanții. Dincolo de această ironie pe care domnul de la PNL și-a permis-o la adresa premierului, premierul a răspuns la obiect știind împreună că și-au asumat ceea ce aștepta să îi răspundă premierul.
Dincolo de amuzamentul regiei ieftine pe care a aplicat-o domnul de la PNL…este încrederea în actul de guvernare de care România are nevoie. Dacă nu am avea această coaliție lucrurile ar sta cu totul altfel în România”.
Laurențiu Gîdei a respins acuzațiile că bugetul va fi adoptat pe repe înainte:
„Nu este adoptat în bătaie de joc. Este un buget pe care România și-l asumă acum cu cel mai mare procent pentru investiții, cu creștere la ministerele importante, cu creșteri pentru educație, cu găsirea soluțiilor…O majoritate parlamentară și-l asumă prin vot. Guvernarea PNL-USR a trecut ca niciodată prin asumare un buget. O majoritate consolidată din Parlamentul României trece prin Parlament bugetul României va fi discutat în comisii, va fi dezbătut…Ce ați dori să facem să stăm să așteptăm toate amendamentele de la partidele extremiste să le discutăm?”.