Guernsey, parte a Insulelor Canalului, nu poate primi refugiați sirieni din cauza „islamofobiei” din dependența coroanei britanice, a declarat un oficial, citat de AFP.
Ministrul Jonathan Le Tocq susține că atitudinea negativă a cetățenilor de pe insulă va crea dificultăți în a oferi securitate imigranților.
”Există cu siguranță atitudini islamofobe și negative, ceea ce înseamnă că va fi dificil pentru noi să asigurăm securitatea refugiaților aici, în Guernsey. (…) Există o serie de probleme juridice și practice, identificate recent în legătură cu drepturile refugiaților, care trebuie să fie pe deplin înțelese și soluționate înainte ca Guernsey să participe la orice schemă de relocare a refugiaților în interiorul Marii Britanii. ”, a declarat Le Tocq.
Autoritățile insulei au anunțat în luna decembrie că nu vor primi refugiați, invocând probleme juridice care ar putea amenința capacitatea de a face față situației în condițiile în care s-ar alătura schemei Marii Britanii.