Dosarul vaccinurilor | Andrei Baciu e urmărit penal de DNA pentru abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave

Dosarul vaccinurilor | Andrei Baciu e urmărit penal de DNA pentru abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave
Andrei Baciu a sosit la sediul DNA, luni, 11 decembrie 2023. Inquam Photos / Octav Ganea

DNA a anunțat, luni, că Andrei Baciu, fost secretar de stat, e urmărit penal pentru abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave, în dosarul vaccinurilor anti-COVID-19. De altfel, acesta s-a și prezentat luni, la sediul DNA. Tot acum, el și-a anunțat demisia de la conducerea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS).

Baciu, urmărit penal în dosarul vaccinurilor anti-COVID

„În contextul menționat mai sus, suspectul Baciu Romică Andrei, la data faptelor având funcția de secretar de stat cu atribuții delegate de ministru al Sănătății, cu încălcarea dispozițiilor legale și în lipsa oricăror documente/analize care să ateste necesitatea achiziției, ar fi susținut un memorandum aprobat la data de 19 aprilie 2021 de către suspectul Cîțu Florin Vasile, în calitate de prim – ministru al Guvernului României, care ar fi avut ca urmare tranzacționarea și ordonanțarea la plată a achiziției, în plus, a unei cantității de 4.260.269 doze de vaccin Pfizer.

Suspectul Baciu Romică Andrei ar fi întreprins demersurile menționate mai sus în condițiile în care ar fi cunoscut faptul că numărul persoanelor eligibile pentru vaccinare comunicat de statul român Comisiei Europene era de 10,7 milioane și că dozele de vaccin contractate anterior datei de 01 ianuarie 2021 (37.588.366 doze) ar fi fost suficiente pentru vaccinarea unui număr de peste 23 milioane persoane”, a transmis DNA, într-un comunicat.

Direcția Națională Anticorupție mai precizează că, în contextul achiziționării de vaccinuri anti-COVID la nivelul UE, „statele membre aveau posibilitatea să utilizeze, într-un termen de 5 zile de la notificare, o clauză de „opt-out”, astfel că nu erau obligate să suporte niciun fel de contribuție pentru vaccinurile pe care decideau să nu le solicite”.

Amintim că în același dosar mai sunt vizați foștii miniștri ai Sănătății Vlad Voiculescu (USR) și Ioana Mihăilă (REPER), precum și fostul premier Florin Cîțu (PNL).

Precizăm că la data presupuselor fapte anchetate de DNA, Andrei Baciu era și vicepreședinte al Comitetului național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2 (CNCAV), condus de colonelul Valeriu Gheorghiță. Dacă primul a ajuns la șefia CNAS, al doilea a fost numit manager al Spitalului SRI „Agrippa Ionescu” unde e și acum.

Baciu a demisionat de la șefia CNAS

Luni, Andrei Baciu și-a anunțat demisia de la șefia CNAS. Nu mult timp după, el a ajuns la șediul DNA.

„Având în vedere informațiile apărute în spațiul public, am luat decizia de a-mi înainta demisia de onoare din funcția de președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. (…)Am încredere deplină în actul de justiție, convins fiind că adevărul și dreptatea vor prevala”, a transmis Baciu, pe Facebook.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`