Două persoane au fost ucise și o alta a fost rănită de un atacator înarmat, luni, în orașul elvețian Sion, a anunțat poliția, potrivit Reuters.
Suspectul, un bărbat care încă nu a fost prins, a tras mai multe focuri de armă în două locații diferite din Sion, un orășel de circa 35.000 de locuitori care se află în sud-vestul Elveției.
Poliția spune că încă nu se știu motivele care l-au făcut pe atacator să comită crimele.
Din primele cercetări reiese că acesta le cunoștea pe victime.
Elveția, o țară cu aproximativ 9 milioane de locuitori, are un număr mare de proprietari de arme.
Small Arms Survey, o organizație din Elveția care monitorizează tendințele globale în materie de violență armată, estimează că la nivel național există 2,3 milioane de arme de foc în posesia civililor.