Fumătorii care încalcă legea vor putea fi reclamați la o linie telefonică specială (VIDEO)

Fumătorii care încalcă legea vor putea fi reclamați la o linie telefonică specială (VIDEO)
Foto: descopera.ro

Parlamentarii vor să-i pună la zid pe fumători. Începând cu 16 martie nu vor mai avea voie să fumeze în niciun restaurant, ar putea fi pârâţi imediat cum încalcă legea. Practic, toţi cei care vor încerca să fenteze ordinul parlamentarilor vor putea fi reclamaţi cu ajutorul unei linii telefonice speciale, informează B1 TV. Ideea care pare să prindă contur a fost lansată chiar de Aurelia Cristea, cea care a inițăiat proiectul.

Iniţiatoarea îşi doreşte ca această lege să fie cât mai bine înţeleasă şi cât mai bine acceptată.

Fumătorii care încalcă legea vor putea fi reclamați la o linie telefonică specială

#DIRECT_ONE_8lqnre#

”Legea a fost votată de Parlamentul României, contestată la Curtea Constituționalp, Curtea Constituționalp s-a pronunțat în sensul că această lege nu încalcă nici un drept și nu este discriminatorie, iar președintele României a promulgat-o, astfel încât din 16 martie va intra în vigoare”, a declarat Aurelia Cristea.
112, numărul de la Protecția Consumatorului sau o linie telefonică specială. Acestea sunt cele trei variante la care se gândesc autoritățile, care vor să pună la dispoziția cetățenilor un hotline unde pot fi reclamaţi cei care încalcă legea antifumat.

Aceştia vor putea fi reclamați inclusiv la Poliție.

De la jumătatea lunii martie, fumatul în spațiile publice închise, de la locul de muncă, la locurile de joacă pentru copii, inclusiv cele din parc, în şcoli, spitale și în cele destinate protecției copilului va fi interzis.

Interdicţia se aplică şi în mijloacele de transport în comun. Fac excepţie celulele pentru deţinuţi din penitenciarele de maximă siguranţă.

Legea interzice şi vânzarea produselor din tutun în spitale, şcoli de stat şi private, precum şi vânzarea la bucată a ţigaretelor.

Autoritățile urmează să stabilească inclusiv un ghid de aplicare a legii.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`