Un bărbat cu dublă cetățenie, rusă și americană, a fost arestat la Sankt Petersburg pentru „reabilitarea nazismului” în postările de pe rețelele sociale, au anunțat reprezentanții instanței, sâmbătă, potrivit Reuters.
Yuri Malev este cercetat pentru postări în care ar fi denigrat panglica Sfântului Gheorghe, un simbol militar rusesc. Unul dintre mesaje ar fi conținut limbaj obscen, iar în altul ar fi fost vorba despre un trup neînsuflețit care purta o panglică.
Instanța spune că, astfel, bărbatul a arătat lipsă de respect pentru societate și a insultat memoria Marelui Război Patriotic, sintagma folosită de Rusia pentru Al Doilea Război Mondial.
Malev a fost reținut vineri la Santk Petersburg și „și-a recunoscut parțial vina”, a mai precizat instanța, fără să ofere și alte detalii.
Bărbatul va sta în arest cel puțin până pe 7 februarie 2024.
Săptămâna trecută, o instanță rusă a prelungit arestul pentru jurnalista ruso-americană Alsu Kurmasheva, acuzată că nu s-a înregistrat ca „agent străin”, infracțiune pedepsită cu până la 5 ani de închisoare.