Bradul de Crăciun din Zalău, schimbat a doua oară pentru că nu a fost pe gustul cetățenilor / Edilul: „Atât îl modific, până când le place zălăuanilor”

Bradul de Crăciun din Zalău, schimbat a doua oară pentru că nu a fost pe gustul cetățenilor / Edilul: „Atât îl modific, până când le place zălăuanilor”
Sursa foto: Facebook

Bradul de Crăciun din Zalău a fost schimbat din nou săptămâna trecută, după ce primii doi au fost considerați inestetici de cetățeni sau pur și simplu nu se potriveau cu instalația de lumini, scrie Sălajul Liber.

Primii doi brazi din Zalău, considerați inestetici

Primul brad amplasat de Primăria Zalău a fost înlocuit imediat după, pentru că avea multe crengi lipsă. Al doilea arbore adus în Zalău a fost blamat de cetățeni, pentru că ar fi fost foarte inestetic.

Primarul Zalăului, Ionel Ciunt, a într-o conferință de presă, că administrația locală vrea să ofere un iluminat festiv frumos zălăuanilor.

„Îl modificăm iar. Atât îl modificăm până când le place zălăuanilor. Ne asumăm ce s-a întâmplat și vrem să oferim un iluminat festiv cât mai plăcut”, a transmis edilul.

Nici londonezii nu s-au abținut să blameze pe rețelele de socializare un brad de Crăciun din Piața Trafalgar, după ce arborele a fost amplasat pe jumătate distrus.

Aici, pomul „pe jumătate mort” a fost aprins în cadrul unei ceremonii desfășurată pe 7 decembrie. El a fost tăiat din Norvegia la finalul lunii noiembrie, înainte  de a fi expediat într-una dintre cele mai emblematice locații turistice ale capitalei.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`