Senatorul USR Ștefan Pălărie a acuzat Guvernul, vineri, pe B1 TV, la „Bună dimineața, România!” cu Gabriela Mihai și Alex Vlădescu, că a comis „o cascadă de gesturi anti-educație” încă din perioada grevei din sistemul de învățământ.
Întrebat despre proiectul privind creșterile salariale pentru profesori, senatorul USR a spus: „Vedem un guvern anti-educație. Este o cascadă de gesturi anti-educație, care a pornit poate chiar din perioada rușinoasă a lunilor mai-iunie în care această grevă a profesorilor, un act de demnitate pentru cariera lor și pentru învățământ, a fost încercată de a fi înăbușită în toate manierele posibile”.
„Acum ceea ce este absolut spectaculos și greu de înțeles este că la două zile distanță după ce testele PISA ne arată unde stăm, cu lanterna roșie în spatele clasamentului european, ne batem doar cu Bulgaria pe ultimul loc, ceea ce este extrem de rușinos, în egală măsură avem rezultate sub media țărilor OECD, deci pornind de la această radiografie a învățământului tău, având lângă adăugate glorioasele legi ale «României Educate», să anunți două zile mai târziu că tu nu îți vei ține promisiunile față de profesori este absolut grotest”, a continuat Ștefan Pălărie.
„Eu chiar mă întreb dacă doamna Ligia Deca este ministru sau Educația este o cârpă. Nu pot să îmi imaginez ce se petrece acolo. Pe de altă parte, să nu uităm că doamna Ligia Deca ne anunța la începutul acestui an că 2,1% din PIB alocat Educației este acoperitor. Acum să nu ne mire că domnia sa, în loc să se bată pentru drepturile profesorilor, să dea cu pumnul în masă, ar fi trebuit să convoace o întâlnire cu premierul la întoarcerea din Statele Unite și să spună, „uitați-vă ce ne spun rezultatele PISA, avem nevoie să investim în educație, avem toate motivele să investim”, domnia sa pare că face mai degrabă exact opusul, de aici și mă întreb de unde această coloană vertebrală îndoită”, a mai declarat Ștefan Pălărie.