Medicul care a fost de gardă când a murit Alexandra în Maternitatea din Botoșani a fost concediat

Medicul care a fost de gardă când a murit Alexandra în Maternitatea din Botoșani a fost concediat
Sursa foto: Facebook

Medicul care a fost gardă la Maternitatea din Botoșani când a murit Alexandra Ivanov, gravida care a fost chinuită timp de 9 ore, a fost dat afară. Aceasta este decizia conducerii Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani.

Medicul de gardă, dat afară

Comisia de disciplină a Spitalului Județean a propus concedierea medicului care a fost de gardă pe motiv că nu și-a îndeplinit atribuțiile, informează observatornews.

„În urmă cu două luni, Comisia de disciplină a Spitalului Judeţean a început o anchetă legată de decesul Alexandrei Ivanov. În această comisie de disciplină au fost anchetaţi personalul medical care a desfăşurat activitatea medicală în data de 18 august 2023, iar în urma raportului de cercetare disciplinară, ne referim aici doar activitatea administrativă a personalului medical care a avut activitate în garda din 18 august 2023, s-au făcut propuneri pentru cele trei persoane, respectiv infirmieră, asistentă şi medicul de gardă.

În ceea ce priveşte doamna infirmieră nu s-a luat nicio măsură din punct de vedere administrativ, în ceea ce priveşte asistenta din garda de 18 august a primit sancţiune cu diminuarea salariului pe o perioadă de trei luni, iar în ceea ce priveşte medicul de gardă din 18 august, propunerea Comisiei de disciplină a fost desfacerea contractului individual de muncă”, a declarat managerul spitalului, medicul Monica Adăscăliţei.

Mariana Pitrop, medicul care a fost de garda în noaptea tragediei, este cercetată penal pentru sâvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă în cazul morții Alexandrei Ivanov.

Tânăra gravidă a fost ignorată timp de șapte ore

Reamintim că, Alexandra, tânăra gravidă de 25 de ani, s-a stins din viață la maternitatea din Botoșani. Era în luna a treia și avea dureri mari și sângera. I s-au făcut analize și I s-au pus perfuzii. Atât au făcut medicii și asistentele, după care au tratat-o cu indiferență.

Dimineața, starea ei era din ce în ce mai gravă, iar într-un final a murit în secția de terapie intensivă. Un raport al DSP Botoșani a scos la iveală că tânăra nu a primit niciun ajutor timp de șapte ore.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`