Un accident grav a avut loc miercuri, 6 decembrie, în Vaslui! O femeie a murit, după ce a fost acroșată de o autoutilitară în localitatea Pâhnești, din comuna Arsura.
Până la ajungerea echipajului medical solicitat, victima, în vârstă de 61 de ani, a decedat, relatează Agerpres.
Este vorba despre o femeie în vârstă de 61 de ani, care a decedat, după ce a fost acroșată de o autoutilitară înmatriculată în București, condusă de un șofer în vârstă de 31 de ani, din Bârlad.
„Din primele cercetări efectuate, poliţiştii au stabilit că o autoutilitară înmatriculată în municipiul Bucureşti, condusă spre localitatea Arsura de un bărbat în vârstă de 31 de ani, din municipiul Bârlad, a acroşat o femeie, în vârstă 61 de ani, din Pâhneşti, care s-ar fi aflat pe partea carosabilă, pe sensul de mers al autoutilitarei.
În urma accidentului rutier, a rezultat decesul victimei. Conducătorul autoutilitarei a fost testat alcoolscopic, rezultatul înregistrat fiind negativ”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Vaslui, Bogdan Gheorghiță.
Împrejurările în care s-a produs accidentul vor fi stabilite după efectuarea cercetărilor de către polițiști. Autoritățile au întocmit și un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.