Furnizorii de energie îi cer președintelui Iohannis să întoarcă legea prosumatorilor în Parlament

Furnizorii de energie îi cer președintelui Iohannis să întoarcă legea prosumatorilor în Parlament
Foto simbol: Pixabay

Asociația Furnizorilor de Energie din România (AFEER) i-a solicitat președintelui Klaus Iohannis să trimită în Parlament, spre reexaminare, legea privind piața internă de energie, transmite Profit.ro.

Furnizorii de energie cer întoarcerea legii în Parlament

Legea ajunsă pe masa Președintelui prevede că sunt scutiți de dezechilibre cei cu putere instalată până în 900 kW, dar în regulamentul european se stipulează că doar cei până în 400 kW pot beneficia de scutire.

O instalație fotovoltaică de 900 kW este mult mai mare decât cea necesară unui consumator casnic pentru consumul propriu și poate fi suficientă chiar și pentru o fabrică, iar investiția necesară în acest sens se ridică la un milion de euro, explică Profit.ro.

În cazul unei case, instalația are, în medie, între 3 și 15 kW (15 kW înseamnă aproximativ 80 de metri pătrați de panouri).

Furnizorii de energie susțin, totodată, că se încalcă principiul bicameralismului. Altfel spus, potrivit AFEER, actul normativ a fost votat de Senat într-o formă, dar a fost adoptată apoi de Camera Deputaților într-o cu totul altă formă.

Amendamentul privind scutirea de dezechilibre pentru cei până în 900 kW a fost introdus chiar în zona adoptării, în ultima ședință a Comisiilor economice din Camera Deputaților.

Furnizorii avertizează că vor transfera costurile cu dezechilibrele create în rețea de marii prosumatori în prețurile pe care le va plăti toată lumea.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)
21:43 - Nicușor Dan îi îndeamnă pe bucureșteni să voteze și la referendum: “De trei ori DA!”/ „Ca primar, o să insist să avem niște standarde de cost, astfel încât lucrurile să fie cât mai echilibrate între sectoare” (VIDEO)
21:33 - Drama românilor din Valencia, la o lună după ce furtuna a distrus tot. „Nu mă gândeam că în Spania nu primeşti ajutor imediat”
21:09 - Drulă: Noi am vrea o alianță de dreapta dacă Bolojan preia PNL, cum spune toată lumea pe la colțuri / Programul PNL nu are nimic liberal, numai din astea ca la Ceaușescu / Nu cred ce spune Ciolacu, cred că el vrea toată puterea (VIDEO)
20:56 - Nicolae Ciucă: “Doar PNL poate sparge blatul toxic dintre PSD și AUR în turul I. Vă dau o veste, PSD va pierde încă o dată alegerile prezidențiale” / “Acest obiectiv a ajuns să fie obsesiv pentru ei” (VIDEO)