Primul tren electric nou în România după 20 de ani a ajuns în Gara de Nord. Șeful ARF: Vara viitoare începem să primim toată seria de 37 de trenuri. Ele vor circula pe toate magistralele electrificate (VIDEO)

Primul tren electric nou în România după 20 de ani a ajuns în Gara de Nord. Șeful ARF: Vara viitoare începem să primim toată seria de 37 de trenuri. Ele vor circula pe toate magistralele electrificate (VIDEO)
Primul tren electric în România după 20 de ani. Captură Video B1 TV

Primul tren electric produs de Alstom pentru România a ajuns, luni, în Gara de Nord. Este și primul tren nou cumpărat de România în ultimii 20 de ani. Acesta face parte din contractul privind achiziţia a 37 de rame electrice pentru servicii de transport feroviar de călători, informează B1 TV.

Primul tren electric în România după 20 de ani

„Au trecut 20 de ani de când statul român, prin CFR Călători, cumpăra Săgețile Albastre, peste 30 de ani de când cumpăra rame electrice produse la Electroputere. Au fost câteva încercări făcute atunci… Acum cred că intrăm într-o normalitate. Acest tren face parte dintr-o serie de 37 de trenuri pe care le-am contractat de la producătorul francez Alstom.

Avem alte contracte care sunt pe cale de a fi semnate zilele viitoare și alte licitații pe care începem să el lansăm, așa încât un astfel de moment să nu mai devină al unei epoci”, a declarat Ștefan Roșeanu, președintele Autorității pentru Reformă Feroviară (ARF), pentru B1 TV.

Întrebat de jurnalistul Ștefan Etveș, realizatorul emisiunii B1 TV „Drumurile Noastre”, de ce am avut nevoie de 20 de ani să cumpărăm un tren, șeful ARF a răspuns: „Legislația s-a schimbat, de când am intrat în UE sunt regulamentele de ajutor de stat. După mai multe încercări prin care statul român a căutat soluții inclusiv cu CFR Călători, acum câțiva ani s-a stabilit că o astfel de instituție publică e canalul cel mai ușor aceptat de Comisia Europeană și au fost pregătite licitațiile, le-am derulat, anul trecut am reușit să semnăm contractul după o licitație care începuse încă din 2019 și acum, la circa un an jumate, primul tren a ajuns la Gara de Nord”.

Restul de 36 de trenuri vor veni în România de la anul

„Încă două trenuri din acest lot de 37 sunt produse de Alstom și utilizate pentru testele cerute de ligislația euroepană, iar pentru livrarea în vederea intrării în circulație cu călători în vara viitoare începem să primim toată seria de 37 de trenuri. Au fost întârzieri pe lanțul de aprovizionare al producătorului și asta a dus la o întârziere de câteva luni a livrării trenurilor din contractul nostru”, a continuat Ștefan Roșeanu.

Acesta a precizat apoi că din vară vor ajunge câte 3 – 4 trenuri pe lună, iar acestea vor circula pe toate magistralele electrificate.

Banii vin din fonduri europene și de la bugetul de stat.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`