Situațiile neașteptate pot să apară indiferent de rigurozitatea pe care o ai asupra organizării bugetului tău lunar. Uneori, acestea pot fi acoperite din fondul pentru urgențe personal (dacă ai unul), alteori cauți sprijin financiar în exterior. Una dintre aceste soluții ar putea fi creditarea nebancară, în special datorită ușurinței cu care se poate obține.
Ce este creditul până la salariu?
Creditul până la salariu este un produs financiar sub forma unei linii de credit, oferit de o instituție creditoare, cu scopul de a te ajuta să treci mai ușor peste cheltuielile neprevăzute apărute. Creditul pentru urgențe se folosește pentru perioade scurte de timp (ex: până la salariu) și poate fi accesat oricând ai nevoie de fonduri suplimentare pentru a ieși dintr-un impas financiar.
Așteptăm ziua de salariu pentru a dispune de fonduri, dar odată ce problemele apar acestea trebuie rezolvate rapid pentru a nu agrava situația. Astfel, prin accesarea unui credit rapid îți rezolvi problema și fără a pune presiune pe bugetul curent. Poți obține sume cuprinse între 200 și 10.000 lei pe o perioadă de 5 ani, cu o dobândă fixă și clară, comunicată transparent încâ de la început.
Cum poți obține un împrumut până la salariu?
În cazul aplicării pentru o linie de credit de la o instituție financiară nebancară, condițiile de eligibilitate sunt mult mai flexibile decât cele practicate de instituțiile creditoare tradiționale. Acest lucru face ca IFN-urile să fie la mare căutare, pentru că permit aplicarea și persoanelor care au istoric de creditare negativ sau care nu îndeplinesc alte criterii de eligibilitate standard folosite în special de bănci. În final, scopul creditării este de a oferi sprijin persoanelor cu nevoi financiare, pentru a-i ajuta să depășească situația cu care se confruntă.
Prin simplificarea procesului de aplicare, IFN-urile oferă șanse mai mari doritorilor de credit să aplice și să obțină banii de care MAI au nevoie. Poți obține un credit nebancar dacă ai vârsta minimă de 20 ani, dar nu mai mult de 75 ani și un venit în ultimele 3 luni înregistrat la ANAF, de minim 1.000 lei/lună. Nu ai nevoie nici de documente justificative, precum adeverințe de venit sau alte acte doveditoare a veniturilor realizate pentru că procesul de aplicare este automatizat. Aplici doar cu buletinul iar răspunsul îl primești în cel mai scurt timp. La MaiMaiCredit IFN nu există nici comisioane pentru aplicare sau verificare.
Cum poate fi folosit creditul?
În cazul creditării IFN nu trebuie să precizezi motivul pentru care soliciți acel credit, drept urmare ai posibilitatea de a folosi banii exact cum îți dorești. Linia de credit este un împrumut acordat sub forma unui plafon (limită de credit) din care utilizatorul face trageri ori de câte ori are nevoie de bani, urmând să ramburseze când dispune de fonduri (ex: la salariu), dar nu mai târziu de data scadentă. Dacă nu dispui de toți banii la data scadentă, poți rambursa un minim de 3% + dobânda aferentă perioadei în care ai folosit banii.
După rambursarea parțială sau integrală a banilor, linia de credit este activă și funcționează ca un fond pentru urgențe (Credit Pentru Urgențe) ceea ce înseamnă că vei putea face trageri oricând ai nevoie din nou de bani, fără a fi nevoie să aplici pentru un nou credit. Dobândă plătești doar când te folosești de bani (după tragere).
Ai nevoie de o sumă de 500 lei pentru a achita factura de la energie electrică? Completezi formularul de creditare și primești banii sau retragi din plafonul deja primit și îți rezolvi problema fără a da alte explicații.
În ce situații este utilă o linie de credit?
Creditul Pentru Urgențe sau Creditul până la salariu se folosește în general pe perioade scurte de timp. Cu alte cuvinte, recomandat ar fi să accesezi un credit (sau să efectuezi o tragere nouă) când apar urgențe care necesită o rezolvare imediată, cum ar fi plata facturilor restante, urgențele medicale neprevăzute sau completarea bugetului pentru o achiziție de care ai nevoie urgent. De exemplu, poți folosi creditul de urgențe pentru cumpărături esențiale precum alimentație, produse de igienă sau altele.