Senatorul ultraconservator de Texas, Ted Cruz, a câștigat alegerile primare republicane din statul american Iowa, relatează washingtonpost.com.
Miliardarul Donald Trump și senatorul Marco Rubio se află la mică distanță unul de celălalt, pentru locul doi.
Ted Cruz a obținut aproximativ 28% din voturi în Iowa, acest stat rural fiind primul care a votat pentru desemnarea candidatului fiecărui partid în cursa pentru președenție.
„Viitorul președinte al SUA nu va fi ales de canalele media, de establishment-ul de la Washington, de lobbyști, ci de popor, poporul american”, a declarat Ted Cruz în fața susținătorilor săr. Canditatul, care a beneficiat de voturile adepților Bisericii evangheliste, și-a început discursul învocându-l pe Dumnezeu.
„Această seară este o victorie pentru milioanele de americani care au avut de suportat povara a șapte ani de compromis total în afara controlului Washingtonului”, a continuat acesta.
În ciuda faptului că Trump s-a aflat multă vreme în fruntea sondajelor, acesta a primit aproximativ 24% din voturi și a fost urmat îndeaproape de Marco Rubie, cu 23%.
Reacția lui Donald Trump a fost neobișnuit de umilă, mulțumindu-i lui Ted Cruz. „Sunt onorat, sunt onorat”, a declarat acesta.
Miliardarul, care a susținut polemici prin poziția sa antiimigrație și antimusulmană, a ajuns chiar până în punctul de a-i întreba pe admiratori dacă este cazul să își cumpere o fermă în Iowa.
Statul New Hampshire este noua lui țintă, următoarele alegeri primare având loc acolo, pe 9 februarie. Acesta le-a promis susținătorilor săi o victorie: „Veți câștiga atât de mult datorită mie, încât vă veți sătura de atâta câștig”.
La cealaltă extremă, Bernie Sanders este la egalitate cu rivala sa, Hillary Clinton, în alegerile primare democrate din Iowa.
Fosta șefă a departamentului de Stat al SUA a obținut 49,8% din voturi, iar Bernie Sanders 49,6%, conform numărării sufragiilor în 94% din circumscripții.
„Noi nu aveam organizație politică, nici bani, nici nume, nu eram cunoscuți. Și în această seară, când rezultatele definitive nu sunt încă cunoscute, s-ar spune că suntem la cvasiegalitate”, a declarat Sanders.
„Locuitorii din Iowa au trimis un mesaj foarte profund establishment-ului politic, establishment-ului economic și establishment-ului canalelor media”, a continuat acesta, care a ales sloganul „O persoană – un vot. Nu miliardari care cumpără alegeri în fața partizanilor săi”.
Favorita pe plan național, Hillary Clinton, nu și-a clamat victoria, declarându-se doar „entuziastă la ideea dezbaterii cu senatorul Sanders, în cea mai bună maniera de a duce lupta pentru America.”
„Noi trebuie sa fim uniți, viziunea și candidații republicani ne-ar diviza. Să câștigăm acum investitura”, a completat aceasta.