Iași: Un afacerist a explicat unei angajate cum să dea o șpagă. Femeia a înregistrat lecţia şi a predat-o procurorilor

Iași: Un afacerist a explicat unei angajate cum să dea o șpagă. Femeia a înregistrat lecţia şi a predat-o procurorilor

Caz incredibil în Iaşi. Un afacerist a fost prins când le explica propriilor angajaţi cum anume să facă să dea şpagă, informează B1 TV. Bărbatul chiar şi-a pregătit una din angajate pentru a da mită primarului din comuna băcăuană Dărmăneşti. A învăţat-o cum trebuie lipit scotch-ul pe marginea plicului astfel încât mita să fie ambalată ca un colet şi să nu trezească suspiciuni. Femeia a înregistrat însă lecţia primită şi a predat-o procurorilor, iar afaceristul şi primarul au ajuns după gratii.

Un contract de consultanţă de 250.000 de lei cu o primărie este o afacere bună pentru orice patron, iar ca să nu scape o astfel de oportunitate din mână un afacerist din Iaşi a fost dispus să dea primarului din oraşul băcăuan Dărmăneşti o şpagă de 10% din valoarea contractului. Pentru a se asigura că totul să merge ca pe roate şi că şpaga ajunge acolo unde trebuie, omul de faceri a ţinut adevărate cursuri de dare de mită cu o angajată care trebuia să predea banii în mâna primarului.

C.M.: Ai înţeles? Lipesc plicu’ ăla cu scotch pe margine, ca să nu.ca să nu cumva să cadă, şi-l ambalez ca şi când ar fi un colet.
R.V: Aşa.
C.M.:.ţi-l trimit la Bacău şi te duci tu şi-l iei de la Bacău. Eu spun aşa: „cu ridicare personală de la Fan Curier, pentru Valentina Rotaru” şi te duci cu buletinu’ şi primeşti coleţelu’
R.V: Aşa.
M.C.: Nu-i punem în cont că nu-i bine.
M.C.: Păi îi dai direct lui cu tot cu agenda asta. Îţi trimit eu o agendă.
R.V.: Da. C.M.:.îi pui în agendă şi spui „domn primar v-am adus o agendă”. C.M.: Da e bine să nu fie în primărie.
R.V.: Da? Ok. Da. Cum zici tu.

Nici şpaga nu era puţină.
Costia Marin: Deci, el are de luat în total 25.000
Costia Marin: 10%
Rotaru Valentina: Aşa.
C.M: Bun. I-am dat 10 mii, 10.000 la început.şi trebuie să-i mai dau 15.000
R.V: Aşa.
C.M.: Aşa. Eu ţi-am pregătit bănuţii da eu la asta.salariul şi comisionae. Da ăştia nu i-am pregătit, ţi-i trimit la Bacău, luni sau marţi.Ai înţeles?

Totul s-a întors însă împotriva patronului pentru că angajata a înregistrat lecţia primită şi a predat-o procurorilor. Care nu au stat mult pe gânduri şi i-au şi ridicat pe patronul firmei de consultanţă, dar şi pe primarul din oraşul Dărmăneşti, Constantin Spiridon. Cei doi, şi un alt angajat al firmei au fost trimişi în judecată pentru corupţie.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`