Sezonul de schi în stațiunea Straja începe pe 30 noiembrie! Tunurile de zăpadă artificială au fost pornite / Ce pârtii se vor deschide

Sezonul de schi în stațiunea Straja începe pe 30 noiembrie! Tunurile de zăpadă artificială au fost pornite / Ce pârtii se vor deschide
Sursa foto: Freepik.com

Sezonul de schi din stațiunea Straja începe anul acesta pe 30 noiembrie. Astfel, tunurile de zăpadă artificială au fost deja pornite.

Sezonul de schi în stațiunea Straja se deschide săptămâna aceasta

„De câteva zile, 45 de tunuri de zăpadă artificială funcţionează continuu. Ne-am propus să deschidem sezonul de schi pe 30 noiembrie şi să avem un strat de zăpadă bătută cu ratracul în grosime de 30 de centimetri”, a declarat marți, 28 noiembrie, cabanierul Emil Părău, potrivit Agerpres.

Astfel, joi, 30 noiembrie, se vor deschide pârtiile Constantinescu, Mutu, Platoul Soarelui și Alfa, și vor avea un program de funcționare și în nocturnă, motiv pentru care în primele zile vor fi deschise între 09:00 și 21:00.

Tot joi își va începe programul de funcționare și telegondola din Lupeni spre Straja.

Cabanierii au anunțat și că în stațiunea Straja mai pot fi găsite locuri de cazare pentru următoarele zile și săptămâni. Acestea, însă, s-ar putea ocupa destul de repede, având în vedere că pârtiile de schi își încep programul, iar turiștii vor avea mai multe zile libere.

Sezonul de schi în Poiana Brașov ar putea începe chiar din acest weekend

Anul acesta, schiorii vor beneficia de o zi pe săptămână dedicată lor, motiv pentru care vor avea 50% reducere la transportul pe cablu, potrivit Consiliului Local Brașov.

Edilul Allen Coliban a menționat că sezonul de schi în Poiana Brașov ar putea fi deschis weekend-ul următor.

„Chiar dacă pare că fiind o zi lucrătoare nu vor fi prea mulţi schiori, să ne gândim la tineri, la pensionari, la bunicii care să-şi ducă nepoţii la schi să trăiască ce am trăit şi eu, în urmă cu mulţi ani, alături de bunicul meu”, a declarat Coliban.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
08:22 - Alegeri prezidențiale 2024: Ce reguli trebuie să respecte românii care merg la vot
08:21 - Nicolae Ciucă a mers la vot: „Eu am votat pentru prosperitate, securitate și democrație. Am votat util pentru acel candidat care, într-adevăr, poate să reprezinte toate aceste valori ale democrației românești” (VIDEO)
08:05 - Cutremur în România, duminică dimineață, în ziua alegerilor prezidențiale
07:39 - Referendum București: Secțiile de votare s-au deschis, cetățenii răspund la trei întrebări importante
07:15 - Alegeri prezidențiale 2024. S-au deschis secțiile de vot: Peste 18 milioane de alegători sunt aşteptaţi duminică la urne
23:59 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Părintele Dumitru Stăniloae vorbește despre ceva ce ne privește pe fiecare în parte. Din epava morală care ajungem uneori putem redeveni, cu ajutorul lui Hristos, oameni deplini (VIDEO)
23:39 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Dumnezeu l-a ales în felul Lui tainic pe părintele Arsenie Boca să fie unul dintre mărturisitorii creștini ortodocși în perioada cruntă a comunismului (VIDEO)
22:59 - Andreea Bănică, replică la comentariile răutăcioase pe care le-a primit după un concert: „Sunt sânii mei, ce să fac cu alea care nu au deloc și nu le sare nimic?” (VIDEO)
22:32 - Surpriză pentru Mihai Bendeac, după ce a cumpărat două covoare de pe Temu: „Sunt deosebit de prost” (VIDEO)
22:06 - Ungaria a publicat acordul privind extinderea Schengen: După aderare, România și Bulgaria vor continua controalele la frontierele terestre pentru cel puțin 6 luni