Copilul care și-a făcut dintr-o pungă un tricou ca al lui Messi îl va întâlni pe fotbalistul Barcelonei (FOTO)

Copilul care și-a făcut dintr-o pungă un tricou ca al lui Messi îl va întâlni pe fotbalistul Barcelonei (FOTO)

Murtaza Ahmadi, băiatul care și-a făcut dintr-o pungă un tricou care să semene cu cel al jucătorului de fotbal Lionel Messi, își va întâlni idolul.

Anunțul a fost dat de către Federația Afgană de Fotbal (AFF), purtătorul de cuvânt transmițând faptul că sunt șanse foarte mari ca băiatul să se întâlnească cu fotbalistul pe Camp Nou.

După ce Messi și oficialii Barcelonei au văzut pozele, aceștia le-au cerut celor din Afganistan să facă tot posibilul să se aranjeze o întâlnire între cei doi, transmite abc.net.au.

„Oficialii Federației Afgane de Fotbal au primit mai multe emailuri de la FC Barcelona și Lionel Messi în vederea stabilirii unei întâlniri”, a precizat purtătorul de cuvânt al AFF.

Copilul a stârnit o reacție în lanț printre fanii fotbalului din luma întreagă, după ce pe o rețea de socializare a apărut o poză în care era îmbrăcat cu o pungă, asemănătoare cu tricoul lui Lionel Messi.

Când au văzut această poza, internauții s-au unit pentru a-l găsi pe copil și ai aranja o întâlnire cu starul Barcelonei.

Tânărul, în vârstă de 5 ani, a fost găsit în Afganistan, iar tatăl său a transmis că „băiatul a plâns zile întregi pentru că își dorea un tricou. Până la urma, fratele lui l-a ajutat și a reușit să-i facă unul dintr-o pungă de plastic. S-a oprit din plâns când a pus pe el acel tricou.”

Federația Afgană încearcă acum să-i obțină micuțului un pașaport pentru Spania deoarece șansele ca Messi să ajungă în Afganistan sunt foarte mici.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
14:47 - Cea mai înaltă femeie din lume și cea mai scundă au stat față în față: „Avem lucruri în comun” (VIDEO)
14:44 - MAI a oferit ultimele detalii cu privire la ce incidente au avut loc în ziua alegerilor prezidențiale, până în ora 14: „Au fost sesizate 80 de posibile incidente, dintre care 43 sunt confirmate”
14:34 - Mesajul unui veteran de război, în vârstă de 100 ani, după ce a votat: “Acum există posibilitatea de a vota ceea ce dorești tu, fără niciun risc”
14:02 - David Popovici, mesaj pentru români după ce a votat la alegerile prezidențiale: „Implicați-vă!”
13:58 - Primarul Sectorul 4, Daniel Băluţă, a votat: „Trebuie să îl alegem pe cel care face parte din această echipă, cel care a luptat alături de noi în ultimii ani, ca viaţa noastră să fie mai bună” (VIDEO)
13:48 - Protestatarul Marian Ceaușescu, dus la secția de Poliție după ce i-a strigat președintelui Iohannis ”borfaşule”. El acuză că a fost bătut de jandarmi. Ce amendă a primit (VIDEO)
13:35 - Incident electoral în Cluj-Napoca! Urnă mobilă trimisă fără poliție la un alegător
13:08 - Klaus Iohannis a votat la Liceul Jean Monnet din București, pentru prezidențiale și pentru referendum. Președintele nu a făcut, însă, declarații la secția de votare (VIDEO)
13:06 - Tentativă de fraudă în Ploiești: Bărbat prins încercând să voteze la două secții diferite
12:53 - George Simion acuză fraude electorale: “Nu poți avea buletine ștampilate dinainte și nu poți avea oameni care intră doi în cabina de vot” (VIDEO, GALERIE FOTO)