Ion Caramitru, directorul Teatrului Național din București, este acuzat de actrița Diana Dumbravă că i-a interzis accesul la audiția pentru un spectacol.
„Astăzi (vineri, 29 ianuarie, n.r.), herr Direktor al TNB Ion Caramitru (teatru în care se comportă de parcă ar fi moșia lui) mi-a interzis personal dreptul de a participa la o audiție «închisă», bazată pe o listă dinainte stabilită, pe nu știu ce criterii și fără niciun fel de transparență”, a scris actrița.
Dumbravă afirmă că directorul teatrului i-a spus clar că nu este pe tipologia și vârsta personajelor, scrie Cancan.
„Motivul expus de dânsul, cu martori, a fost, citez: «Nu ești pe tipologia și vârsta personajelor. Nu intri!». Dar pentru această audiție nu s-a anunțat oficial nicio restricție, de niciun fel, pentru niciun actor. Poate că herr Direktor Ion Caramitru nu știe sau poate că nu-l interesează care sunt drepturile actorilor angajați… Până la urmă, Regizorul (și nu Direktorul) este cel care decide dacă ești potrivit(ă) pentru rol – asta dacă regizorul nu acceptă să i se facă distribuția dintr-un birou, cum din păcate se cam întâmplă prin TNB. (…) Domnule Ministru al Culturii, aceste nesfârșite mandate ale Direktorilor trebuie să fie limitate! Opriți-le!!!”
Replica lui Caramitru nu a întârziat să apară și confirmă spusele acesteia.
Actorul susține că a existat o structură pentru distribuție și au fost chemați doar actorii care se îndeplineau cerințele respective.
„Noi am primit de la dânșii o structură anume pentru distribuție, o limită de vârstă și o tipologie. Conform tuturor uzanțelor audițiilor care se fac, sunt chemați cei care corespund cât de cât acestor portrete robot, să zic așa, personajelor. Și noi am invitat și din teatru și din afara teatrului pe cei care corespundeau acelor criterii. De altfel, dânșii au lăsat distribuția. Distribuția feminină la cele două roluri care sunt în spectacol este sub 30 de ani, distribuția masculină, de asemenea, în jurul vârstei de 27 până în 32 de ani. Asta a fost cerința expresă a regizorilor”, a spus Caramitru.